După raziile de seara trecută, peste 1.700 de persoane care nu au respectat măsura restricționării circulației au fost sancționate pentru că erau, în mod nejustificat pe străzi, în intervalul orar 22.00-06.00.

Poliția Română transmite că 22 dintre persoanele sancționate erau, oficial, în izolare. Ele au fost depistate că au părăsit locația, iar polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale. Nu au fost depistate persoane aflate în stare de carantina care au părăsit locația în care au fost plasate, mai spune aceeași sursă.

În conformitate cu Ordonanța militară nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.