Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost adus în România, luni după-amiază, după ce a fost extrădat din Italia. Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015.

Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de către instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare.

Curtea Supremă din Italia a admis săptămâna trecută extrădarea acestuia în România, unde are de ispăşit 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

URMĂRIT INTERNAȚIONAL, PRELUAT DIN ITALIA

„La data de 14 august 2023, o escortă din cadrul Poliției Române a preluat, din Italia, un bărbat, de 46 de ani, din Slatina, județul Olt, care era urmărit internațional.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor.

Escorta din cadrul Poliției Române a ajuns în cursul acestei zile, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, bărbatul în cauză fiind predat reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor”,  a transmis Poliția Română.

 

Vineri, Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, anunţa că extrădarea lui Vâlcov e chestiune de zile.

„Tot ce avem proceduri în curs, nu epuizate, vom fi activi ca şi în acest caz. Avem un magistrat de legătură în Italia, care pe tot ce înseamnă cazuri active se va ocupa şi ne va ţine la curent. Ministerul Justiţiei a avut un rol activ în toată această perioadă iar cooperarea judiciară în materie penală cu Italia în acest caz (Vâlcov – n.r.) a fost foarte bună.

Din punctul meu de vedere, indiferent de nume, indiferent că îl cheamă Vâlcov, Popescu sau Ionescu, persoanele condamnate care au ales temporar altă jurisdicţie pentru executarea pedepsei se întorc în România şi execută pedeapsa în sistemul penitenciar românesc. Deci nu avem niciun fel de ezitare în a aplica aceaşi măsură, acelaşi tratament oricărui fugar”, a declarat Alina Gorghiu.

În mai 2023, Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de către instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare.

Foto articol: Inquam/Octav Ganea

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentReformă la Justiție – Alina Gorghiu: „Un număr semnificativ de instanţe şi Parchete funcţionează cu mai puţin de jumătate din personal”
Articolul următorPoliția, în alertă! O nouă metodă de înșelăciune face victime printre bătrâni: alimente gratuite în schimbul datelor de identitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.