„FRĂȚIA INELELOR”

O ALTFEL DE JUSTIȚIE

Episodul 2

PAMFLET

         În acest episod am să fac publică o înregistrare în mediul ambiental purtată cu stimabilul om de afaceri Alexe Răzvan omul de casă al familiei Cosma.

         Din conținutul discuției rezultă fără putere de tăgadă cum, Cosma Vlad Alexandru și Ghiță Sebastian Aurelian au exercitat presiuni asupra lui Alexe Răzvan pentru ca acesta să își schimbe declarațiile date în cauzele penale în care a fost audiat („Mi-am recunoscut fapta. M-au chinuit, mi-au zis toate variantele posibile, să-mi întorc declarațiile, să spun de nu știu ce…n-am vrut să fac”).

         Așa cum am precizat Cosma Vlad Alexandru și Ghiță Sebastian Aurelian, având și sprijinul altor persoane, s-au înțeles la Belgrad ca, prin folosirea unor înregistrări ticluite, inițial să șantajeze, iar apoi să se răzbune asupra procurorilor și ofițerilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești care au instrumentat cauzele în care s-a dispus trimiterea lor în judecată, prin denigrarea acestora și formularea unor plângeri penale susținute de probe ticluite.

ALEXE RĂZVAN FACE URMĂTOARELE AFIRMAȚII:                                        

,,VLAD are 92 de ore de înregistrări cu domnul procuror, cu doamna G, cu mine și cu dumneavoastră” (…) ,,Duminică ies pe televizor. Și-au făcut niște înregistrări, niște chestii de genul ăsta și vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea care” (…) ,,Cu domnu ONEA…” (…) ,,Are așa… că l-a pus să pună în mașină lu’ nu știu cine nu știu ce hârtie de la campania lu PONTA. Că l-a pus să nu știu ce să facă în nu știu ce dosar. Sunt niște chestii destul de urâte, rele. Multe discuții ale lui NEGULESCU… ă … de doamna KOVESI, de … o grămadă de discuții. N-am ce să fac! Au făcut, au aranjat tot. Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele” (…) ,,Eu am aflat, că nu știam că ies” (…) ,,mi-a zis sor-sa” (…) Se bate cu pumnul în piept că nu știu pe la ce comisii face plângeri penale ca să…” (…) ,,Eu v-am spus și dacă va fi un scandal foarte mare și o bășică foarte mare care va exploda, pentru că el are niște chestii foarte, foarte… ” (…) ,,Se leagă și de dumneavoastră, că o să vă atace și pe dumneavoastră cu… are niște înregistrări de…, nu știu. Și cu niște poze cu… de când erați dumneavoastră într-o cameră de la ÎNALTA CURTE când dădea nu știu ce, nu știu ce declarație dădea și îi spuneați dumneavoastră ce să declare” (…) ,,Nu omorâți mesagerul” (…) ,,o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presă e împotriva voastră și o să fie o, un mare scandal. Eu acum decât vă spun, vă trag un semnal de alarmă să vedeți ce faceți, că nu puteți să faceți, că el le are… Oricum sunt toate date, le are montate…”

………………………………………………………………………………………………………….

 ,,Pe mine m-au pus  …neinteligibil… că le e cât de cât frică de mine, au vrut să mă corupă să fac eu plângere cu ei împotriva lui G și le-am zis: ” Băi oameni buni, eu n-am să recunosc nici discuțiile astea, pe care nu le recunosc. Puteți să spuneți ce vreți voi și cum vreți voi.” Le e frică să se certe cu mine. Ei au ce au cu G. Ei au ce au că … până la urmă mi-au zis: Domne, au avut două cecuri în alb și cinci bile albe care mi le-a dat șefu și care le-au șters la cur domne, că nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata. Adică noi ne ducem la pușcărie și ei se duc să-și facă dosare pe spatele nostru? Dacă mergem, să mergem toți la pușcărie.” Ăsta e principiul lor” (…) ,,E totuși pâinea și viața dumneavoastră” (…) ,,Dumneavoastră trebuie să înțelegeți, că nu e de glumă! Au făcut niște discuții mari pe la CSM, pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE. Tot felul de discuții, cu SRI –ul s-au înțeles, au fost toți împreună la SEBI GHIȚĂ, în ăsta, cum îi spune? În … ă… în SERBIA” (…) ,,Au avut discuții, le-a arătat, le-au montat împreună. Sunt montate oficial cu ăia după la RTV, cu GÂDEA de la ANTENA 3, deci nu e un scăndăluț (trosnește din deget) – apare și spune de NEGULESCU că a avut o cutare, înțelegeți?” (…)  ,,E ditamai regia e făcută. O să transmită două posturi în direct și ROMÂNIA TV și ANTENA 3. O să fie în direct, cu totul, absolut (…) ,,trebuie găsită o variantă prin care să scăpați de ăștia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toți!” (…) ,,Să-i lăsați dracu în pace! S-a apucat domnu’ ONEA să-i dea lu’ NEGULESCU neînceperea urmăririi penale ca să-i distrugă dosarul cu stick-ul? TREBUIA SĂ-L LASE ÎN PACE” (…) ,,Cu mine, dumneavoastră o să mai vorbiți. Duminică, după ce o să apară chestia asta, o să apară prima dată schițat pe el, pe domnu’ ONEA. O să vedeți ditamai scandalul ce o să iasă!” (…) ,,Să mergeți toți la pușcărie. Să mergeți toți la pușcărie. A zis VLAD: Eu îmi asum. Să mergem toți la pușcărie, nu-i problemă. Să mergem toți, să vedem care și cum? Asta urmăresc ei. Adică, a zis VLAD: ”Domne, pe mine nu m-a lăsat să scap. Eu i-am ajutat cu absolut tot și nu m-a lăsat să scap, să-l scap pe tata care are 72 de ani și care n-a făcut nimic și se duce 8 ani la pușcărie degeaba? Și nu m-a lăsat să scap, păi nu-i las nici eu să scape” (…)

………………………………………………………………………………………………

„Oamenii sunt nebuni. Nu vă dați seama ce filmări au făcut, ce discuții! Au făcut discuții cu CIUTACU, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu douăzeci de inși, cu VICOL” (…) ,,cu PONTA care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru” (…) ,,Cu DRAGNEA care îi cere schimbarea lui KOVESI. Cu înregistrări în care discută NEGULESCU la telefon: ,,Doamna K și doamna cutare şi doamna KOVESI : ”Stați doamnă, că facem acum, vine acum. Am eu bombardament, am eu cutare…” (…)E ticluită ca lumea și sunt pregătiți rău de tot” (…) ,,dacă eu înregistrez, din greșeală, o discuție cu dumneavoastră acum, e altceva, dar eu provocând o discuție, fiind premeditat și provocând discuția asta și dumneavoastră spuneți: ”Domne, păi…” și eu spun: ” A, păi stați că fac eu,  duc eu astea, le car eu, fac eu …” (…) ,,Și credeți-mă, nu sunt un neavenit în ale șoricăriilor astea care le fac ei” (…) ,,Și după ce vedem primul set și vedem impactul care este” (…) ,,o să vă dau un telefon, că vin să cer un 19 acolo și vedem …”.

Urmarea în episodul viitor.

          23.03.2021                                               Cu drag, Emma Anastasia

Articolul precedentPercheziții în București și Ilfov într-un dosar privind efectuarea unor lucrări fără autorizație în zona unui parc
Articolul următorPrima reținere făcută de Poliția Animalelor. Ucigașul de cai din Ilfov a fost REȚINUT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.