„FRĂȚIA INELELOR”
PAMFLET
“BARONIADA DIN PRAHOVA CONTINUĂ”
“ CE NU ȘTIE SAU SE FACE CĂ NU ȘTIE PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN PRAHOVA IULIAN DUMITRESCU”
“ BOMBA ECOLOGICĂ DE LA URLAȚI”
EPISODUL 4
Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat o serie de obligații printre acestea fiind și implementarea Directivei 99/31/EC privind depozitarea deșeurilor.
Pe înțelesul tuturor pentru îndeplinirea angajamentelor pe care România și le-a asumat prin Tratatul de aderare, au fost realizate investiții în scopul dezvoltării unui sistem durabil de management al deșeurilor în județul Prahova, prin îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea numărului de zone poluate din județ.
Obiectivele principale ale proiectului, denumit Program Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 urmăreau:
– creșterea capacității sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale în concordanță cu ierarhia deșeurilor, urmărindu-se dezvoltarea infrastructurii la nivelul județelor
– reduce cantitatea de deșeuri biodegradabile la depozitare la 35% față de nivelul din 1995, conform obligațiilor asumate prin Tratatul de aderare în vederea implementării Directivei 99/31/EC privind depozitarea deșeurilor
– stabilirea unui set de măsuri care să conducă treptat la un standard de viață ridicat al populației, precum și la un mediu mai puțin poluat.
Beneficiarii finali ai acestui proiect de management al deșeurilor sunt gospodăriile din județ (populația din mediul urban și cel rural), instituțiile administrative sociale, precum și agenții economici care își desfășoară activitatea în județul Prahova, în funcție de tipul de deșeu pe care îl produc.
La 26.10.2017 a fost semnat contractul de finanțare nr.137 pentru proiectul „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova”, cod SMIS 2014+112630, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 – Axa prioritară 3 – „Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor”, Obiectivul specific OS 3.1. Reducerea numărului depozitelor neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclare a deşeurilor în România, prin care se urmărește continuarea, dezvoltarea și finalizarea investițiilor în sectorul de gestionare a deșeurilor solide, începute prin proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova”, finanțat prin POS Mediu 2007-2013. Valoarea totală a proiectului „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova”: 64.442.740,75 lei cu TVA, din care: 40.493.742,86 lei contribuția Uniunii Europene, 6.193.160,67 lei contribuția din bugetul național, 952.793,93 lei contribuția eligibilă a beneficiarului, 16.803.043,29 lei cheltuieli neeligibile, NFG și TVA.
În acest context a fost realizată și Stația de transfer al deșeurilor din Orașul Urlați valoarea învestiției fiind de 25.374.349,72 lei fără TVA.
Azi din pură curiozitate am vrut să văd cum au fost cheltuiți inclusiv bani europeni drept pentru care m-am deplasat ca să spun așa la locul faptei.
Evident că la fața locului am găsit doar un paznic politicos este adevărat și când i-am solicitat să-mi permită accesul ma refuzat drept pentru care am putut să fac câteva fotografii prin gardul obiectivului.
Îmaginile sunt grăitoare și pun în evidență dezastrul ecologic bomba biologică cu ceas edificată inclusiv cu bani europeni.
Mai mult decât atât din discuțiile purtate cu paznicul am înțeles că operatorul de salubritate nu a mai trecut prin zonă de ceva luni bune astfel că acele gunoaie care evident unele din ele sunt biodegradabile interferează cu solul inclusiv cu pânza freatică cu „beneficii majore” pentru sănătatea populației din zonă.
Surse din Consiliul Județean Prahova susțin că, domnul președinte Iulian Dumitrescu este mai greu de găsit pentru că nu prea trece pe la serviciu dar și că multe din atribuțiile domniei sale au fost delegate.
Și pentru că am observat că-i place festivismul îi propun să facă o vizită la Urlați cu motivarea de a trece la “ FAPTE “.
02.06.2021 Emma Anastasia