DE CE SE TEME FAMILIA COSMA
„BLOCUL CORUPȚIEI”
ÎN ATENȚIA DNA
PAMFLET
În acest episod, pentru că vor urma și alte dezvăluiri, în spiritul dreptului la adevăr am să aduc la cunoștință opiniei publice și am să fac dovada faptelor de corupție ale „ FAMIGLIEI” COSMA.
Nu vreau să plictisesc cititorii cu date de natură tehnică, juridică și am să încerc să povestesc totul într-un limbaj pe înțelesul tuturor.
Vă este bine cunoscut dosarul Păvăleanu-Alexe, respectiv dosarul 465/P/2013, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cauză aflată în prezent pe rolul Tribunalului Prahova.
În timp ce efectuam urmărire penală în această cauză, la un moment dat, din probele administrate, în peisaj, a apărut Societatea Comercială CONTI SA administrată de IONESCU DRAGOŞ-IOAN.
Cu respectarea prezumției de nevinovăție, până la rămînerea definitivă a unei hotârâri judecătorești, atât societate comercială cât și administratorul acesteia au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în legătură cu derularea unor contracte încheiate cu Consiliul Județean Prahova al cărui președinte evident nu putea să fie altcineva decât “CONTELE” Mircea Cosma așa cum se autointitulează.
În fine contractele cu probleme de natură penală vizau investiții precum:
– Sistem microzonal de alimentare cu apă a comunelor Cerașu, Drajna, Bătrâni, Starchiojd și Posești, județul Prahova ;
– Executarea de panouri din lemn stratificat pentru închideri în cadrul obiectivului de investiţie „Grădiniţa cu program prelungit în com. Floreşti, Jud. Prahova”;
– Executarea unor lucrări la Spitalul Judeţean Ploieşti-Secţia de Oftalmologie;
– Lucrări pentru reabilitare apă-canal Spitalul Jud. de Urgenţă Ploieşti;
Prejudiciul calculat pe componenta spălării de bani a fost estimat la suma de 2.419.851,55 lei.
Rețeta evaziunii și spălării de bani era una simplă în sensul că, în relațiile comerciale erau introduse societăți comerciale de tip fantomă cum ar fi: S.C. Misfil Development S.R.L.; S.C. Marconstruct Company S.R.L.; S.C.Radu Motors S.R.L.; S.C. S&S Wizard Advertising S.R.L. toate administrate în fapt de locotenenții “FAMIGLIEI” Cosma respectiv Alexe Răzvan, Stroe Cecilia și Păvăleanu Marcel.
Pâna aici nimic nou sub soare, modul de operare fiind unul grosier ușor de stabilit ceea ce pune în evidență lipsa de ingeniozitate dar și siguranța că nu vor fi descoperiți niciodată sub protecția „ CONTELUI”
Elementele de noutate, care în opinia mea ar trebui să între în atenția organelor abilita și mă refer la DNA, au apărut în momentul în care a fost stabilită legătura dintre familia Cosma, Societatea Comercială CONTI SA administrată de IONESCU DRAGOŞ-IOAN și nu în ultimul rând Societatea Comercială UNITEHNICA SRL, firmă la care familia Cosma deținea majoritatea acțiunilor la aceea vreme.
Așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 54024/13.09.2011, la data de 11.06.2008, SC Unitehnica SRL, SC Conti SA și Cosma Vlad Alexandru au cumpărat un teren în suprafață de 307 metri pătrați, pe care au ridicat, ulterior, un bloc cu opt etaje. Cotele erau împărțite astfel: SC Unitehnica SRL – ½ din teren, SC Conti SA – cota de ¼ și Cosma Vlad Alexandru – cota de ¼.( foto1 )
Raportul de specialitate întocmit de Direcția de Gestiune Patrimoniu a Primăriei la HCL nr. 99/06.02.2012 (foto 2) pune în evidență realizarea obiectivului de investiții stabilit prin contractul de concesiune respectiv edificarea unui imobil cu 8 nivele.
Până la acest moment aranjamentul pare în limitele legalității dar pentru specialiști miroase a corupție de la o poștă.
Elementul care pune în evidență fără putere de tăgadă actele de corupție la cel mai înalt nivel și mă refer la președintele Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma îl constituie contractul finanțat din bugetul Consiliului Județean condus de „CONTE” atribuit SC CONTI SA la 17.12.2010 având ca obiect investiția: „Sistem microzonal de alimentare cu apă a comunelor Cerașu, Drajna, Bătrâni, Starchiojd și Posești, județul Prahova” în valoare de 16.616.653 lei.
DOVADA CORUPȚIEI O REPREZINTĂ PROCESUL-VERBAL AL ȘEDINȚEI DE DESCHIDERE A OFERTELOR NR 19776 DIN 17.12.2010 DIN CARE REZULTĂ CĂ, PREȘEDINTELE COMISIEI DE EVALUARE A OFERTELOR A FOST „ CONTELE DE MIRCEA COSMA” (foto 3 și foto 4).
Precizez că acest subiect a mai fost adus în atenția publică în ediția tipărită nr.38 a ZIARULUI OAMENI BUNI în 6 decembrie 2013 iar fotografiile au ca sursă această publicație.
Sper ca de această dată organele abilitate ale statului să se sesizeze din oficiu.
“ ALEA JACTA EST”
28.04.2021 Emma Anastasia