Din categoria „Poate că ai fost întotdeauna deștept, dar asimptomatic.” – autor necunoscut.

​În spațiul mass-media a apărut o știre potrivit căreia, Victor Ponta îl critică pe fostul președinte Traian Băsescu pentru că nu și-a apărat copilul, cu referire la condamnarea la închisoare cu executare a fiicei sale.

Mai mult decât atât, Victor Ponta în legatură cu acest subiect afirmă că: “ Eu am trei copii. Cel care nu-și apără copiii este un sub-om“.

​Victor Ponta, un fost politician și sper să rămână fost, absolvent de studii juridice, a lipsit la cursurile de drept, la care profesorii predau instituții juridice, principii de drept, precum: supremația legii, supremația constituției, independența  justiției și nu în ultimul rând principiul separării puterilor în stat.

​Este evident faptul că, fostul președinte Traian Basescu, fără să fie absolvent de studii juridice, dar un politician redutabil, a înțeles principiile democrației și principiul separației puterilor în stat.

​Analizând cele afirmate de Victor Ponta, constat faptul că, a rămas tributar sau nostalgic “ STATULUI PARALEL “ în sensul că are reprezentarea că astfel de situații pot fi rezolvate la K1 sau K2, asta pentru cunoscători.

​În mesajul lui Victor Ponta, pe acest subiect, există o informație subliminală în sensul că, prezintă simptomatologia unui om, nu sub-om, căruia îi este teama că, la un moment dat va răspunde penal pentru finanțarile ilegale a campaniilor electorale împreună cu tovarășul său Ghiță Sebastian Aurelian.

​Concluzionând am reprezentarea că, fostul președinte Traian Băsescu a înțeles principiile statului de drept în raport cu omul “ politic “ Victor Ponta care a rămas tributar “ STATULUI PARALEL “

​Sunt extrem de curios, așa ca între juriști, de consilierea pe care Victor Ponta ar putea să o acorde fostului președinte Traian Băsescu în legătură cu cele mai sus precizate.

​În final încercând să rămân în subcategoria “ sub-om “, conform celor afirmate de Victor Ponta, mi-am adus aminte de o declarație publică a europarlamentarului PSD Răzvan Popa, care afirma: „ Victore nici nu știi cât de mic începi să fii … la caracter„

​12.03.2021                                                                                                                                                         Cu drag, Emma Anastasia

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentDeţinut evadat la Craiova. A ieşit pe geamul spitalului unde era internat
Articolul următorFost șef din Poliție, trimis în judecată. Cum și-a acoperit un subordonat care a furat bani din instituție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.