„FRĂȚIA INELELOR”

PAMFLET

“BARONIADA DIN PRAHOVA CONTINUĂ”

EPISODUL 7

Vă povesteam cum SC CONI SA, în asociere cu SC Hydrostroy AD Bulgaria și SC Metabet CF Argeș, la 30 martie 2021 au semnat un contract cu Direcția de Servicii și Achiziții Publice a Consiliului Județean Prahova, condus de liberalul Iulian Dumitrescu.

          Contractul, în valoare de aproximativ 21 milioane de euro, fonduri europene, are ca obiect modernizarea unor segmente importante ale drumurilor județene DJ102K, DJ102D, DJ100C și DJ102D, dar și lucrări de creștere a siguranței rutiere prin instalarea de parapete de protecție, indicatoare rutiere pe console alimentate cu celule fotovoltaice, benzi rezonatoare, precum și construirea unui număr de 17 stații de autobuz, din care 15 stații cu alveole.

         La 14 aprilie 2021, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, semna ordinul de începere a lucrărilor, iar la data de 14 iunie 2021, la două luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, împreună cu un coleg am parcurs tronsonul DJ102K, care face legătura între orasul Urlați și comuna Ceptura.

         Pe tot parcursul de aproximativ 9 km de drum județean, a fost turnat un strat de balast cu o grosime de aproximativ 17-18 cm, contrar normativelor care  presupun cel puțin 22 de cm grosime.

         Asta este, până la urmă constructorul are timp să completeze cu balast în cota normată și să așeze stratul de criblură înainte de covorul asfaltic.

         Pe tot parcursul celor 9 km, am întâlnit aproximativ 15 muncitori din care lucrau efectiv 8, utilajele erau în număr de 7, din care lucrau 3, iar o parte  dintre muncitori se  odihneau la umbră în grădina unui localnic.

Mă așteptam să găsesc forfotă mare, zeci de muncitori și utilaje care trebăluiesc de zor, în schimb, am avut impresia că lucrările au fost abandonate.

         În acest ritm este evident că termenul de 33 de luni nu va putea fi respectat, mai  mult decât atât, în condițiile în care licitația a fost câștigată de asocierea de firme SC CONI  SA, SC Hydrostroy AD Bulgaria și SC Metabet CF Argeș, surprinzãtor ..am văzut doar muncitori și utilaje aparținând SC CONI  SA.

         Este bine cunoscut faptul că, firmele participă la licitații în asociere pentru a-si acorda susținere după care, doar una dintre ele realizează efectiv lucrarea, ceea ce în opinia mea constituie o formă prin care autoritatea contractantă este înșelată.

         Ceea ce mie îmi ridică semne de întrebare este că, Iulian Dumitrescu, fost acționar într-o societate comercială cu același obiect de activitate, are cunoștință de regulile jocului și cu toate acestea se complace în această situație din poziția de președinte al Consiliului Județean Prahova, drept pentru care îmi pun întrebarea, evident retoric: Oare de ce?

          Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, ar trebui să verifice dacă SC Hydrostroy AD Bulgaria și SC Metabet CF Argeș participă efectiv la realizarea lucrărilor și care este contribuția lor exprimată în forță de muncă și utilaje sau poate că, a știut încă de la început că acest proiect, demn de lăudat, o să fie realizat, evident cu nerespectarea termenului de 33 de luni, doar de SC CONI SA.

         Sunt extrem de curios dacă dirigintele de șantier îl informează pe Iulian Dumitrescu în legătură cu situația din teren sau dacă președintele a delegat pe cineva din partea Consiliului Județean Prahova să monitorizeze lucrările.

         În acest ritm “alert” termenul de 33 de luni, pentru finalizarea lucrărilor, este fantasmagoric. Înregistrarea video, pe care vă propun să o vizionați, pune în evidență lipsa de implicare a celor care conduc destinele acestui județ și îmi aduce aminte de replica lui Ion Caramitru de la revoluție “ Mircea fă-te că lucrezi!”

                    23.06.2021                                             Emma Anastasia

Articolul precedentMagistrații avertizează! Niciuna dintre modificările aduse legilor justiției, realizată în perioada 2018-2019, încă nu a fost abrogată
Articolul următorUE verifică banii cheltuiți de România în Deltă – ancheta vizează peste 1 miliard de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.