NIVELUL CORUPȚIEI ÎN ROMÂNIA  

         La data de 15 iunie 2021, Transparency International, cea mai mare organizație anticorupţie la nivel mondial, a publicat BAROMETRUL GLOBAL AL CORUPŢIEI PENTRU ŢĂRILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ PE ANUL 2021.

         Aceste date au fost publicate și de Asociația Voci pentru Democrație și Justiție dar, din păcate, cei aflați la putere sunt prea puțin interesați.

         Cu ajutorul acestui instrument statistic este măsurată percepţia şi experienţa cetăţenilor în legătură cu nivelul corupţiei şi al combaterii acesteia.

         Datele statistice la nivelul  Uniunii Europene au relevat următoarele:

         – Încredere în instituţii: 48% dintre europeni au încredere în instituţii guvernamentale, 46% în instituţii locale, 56% în instituţii Uniunii Europene, 61% în justiţie, 77% în poliţie;

         – Corupţia în instituţii: europenii cred că cei mai corupţi sunt parlamentarii (28%), miniştrii (23%), autorităţile centrale (22%), autorităţile locale (19%), judecătorii (14%), poliţia (11%).

         – Mită pentru servicii publice: 7% dintre europeni au oferit mită anul trecut; 7% au oferit servicii sexuale.

         – Anticorupţie: 64% dintre europeni cred că cetăţenii obişnuiţi pot lupta împotriva corupţiei şi 73% cred că este inacceptabilă corupţia la nivel guvernamental; 45% cred că cei corupţi nu vor fi pedepsiţi.

         În ceea ce privește România, datele statistice arată astfel:

         – Încredere în instituţii: 18% dintre români au încredere în instituţii guvernamentale, 46% în instituţii locale, 51% în instituţii ale Uniunii Europene, 42% în justiţie și 48% în poliţie;

         – Corupţia în instituţii: românii cred că cei mai corupţi sunt parlamentarii (51%), funcţionarii publici la nivel central (40%), miniştrii (37%), autorităţile locale (33%), poliţia (24%), judecătorii (22%). 45% români cred că în ultimul an a crescut nivelul corupţiei şi 32% cred că e la fel ca anul trecut;

         – Mită pentru servicii publice: 20% dintre români au oferit mită anul trecut – cea mai mare rată din Uniunea Europeană; 36% s-au folosit de legături personale pentru a-şi rezolva problemele; 13% au oferit servicii sexuale. Cei mai mulţi au dat mită la spitale (22%), şcoli (11%), servicii pentru documente identitate (9%), poliţie (7%), beneficii sociale (7%);

         – Anticorupţie: 66% cred că măsurile luate de Guvern împotriva corupţiei nu sunt bune, iar 49% dintre români cred că cei corupţi vor fi pedepsiţi. România, din păcate, este singurul membru al Uniunii Europene în care 53% dintre cetăţeni ar accepta corupţia la nivel guvernamental.

         În restul ţărilor din Uniunea Europeană, cetăţenii cred că ei înşişi pot opri corupţia.

         Cred că, aceste date statistice ar trebui să ne pună pe gânduri atât pe noi dar și pe cei aflați la “ BUTOANELE PUTERII ”.

                 19.06.2021                                                  Emma Anastasia

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Interlopii fac legea, polițiștii asistă. Marele „noroc” al României: nu suntem o țară bogată, de interes major pentru infractori
Articolul următorMutarea lui Dragnea în procesul eliberării: în București nu avea certitudinea unei judecăți drepte. Când află fostul șef al PSD dacă iese din închisoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.