Un deputat USR de Bihor a depus un proiect de lege care propune creșterea pedepselor pentru faptele de corupție comise pe perioada unei stării de urgență.

Proiectul prevede majorarea pedepsei cu o pătrime pentru următoarele fapte: luare de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, delapidarea, abuzul în serviciu, neglijență în serviciu, uzurparea funcției, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, deturnarea de fonduri și pentru infracțiunile săvârșite cu intenție prevăzute de legea 78/2000.

Climatul de incertitudine și dezordinea specific acestor perioade fac ca vigilența cetățenilor să scadă și să crească riscul ca unii actori cu funcții de putere în stat să folosească, în interes propriu, acest context excepțional. Garanțiile împotriva abuzurilor trebuie întărite, pentru a nu se ajunge în situația ca unele persoane care săvârșesc fapte penale de corupției sau de serviciu să beneficieze de pedepse calibrate pentru timpuri normale deși faptele lor au fost facilitate tocmai din cauza evenimentelor cu potențial dramatic care au impus declararea stării de asediu sau a stării de urgență”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, inițiatorul proiectului.

Deputatul cere adoptarea de urgență a acestui proiect de lege în comisiile de specialitate și în plenul celor două camere ale Parlamentului.

Articolul precedentPeste 5.600 de români, amendați în ultimele 24 de ore pentru că au ieșit, nejustificat, din casă
Articolul următorAiud: Dosar penal după o ședință din primărie, în care nu s-ar fi păstrat distanța de un metru între persoane – SURSE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.