Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a venit luni cu precizări după ce DNA cere urmărirea sa penală pentru luare de mită.

Potrivit DNA, solicitarea are în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana pentru care se cere efectuarea urmăririi penale ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 – 2008, de la reprezentanţii unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă.

„Având în vedere solicitarea DNA adresată Președintelui României pentru începerea urmăririi penale împotriva mea, doresc să fac următoarele precizări:

1) în legătură cu „reîncălzirea” dosarului Microsoft, precizez că Guvernul pe care l-am condus NU a făcut NICIO PLATĂ către Microsoft sau firmele distribuitoare de licențe Microsoft. În condițiile în care nu s-a făcut NICIO PLATĂ, o acuzație de luare de mită mi se pare aberantă;

2) în perioada în care am condus Guvernul României nu am făcut decât să intrăm în legalitate cu privire la folosirea de către instituțiile publice din România a licențelor Microsoft, respectiv am procedat la inventarierea numărului de licențe care erau folosite în România de acestea și punerea lor în acord cu contractul semnat de Guvernul României în anul 2004, când nu eram prim-ministru. Cele 4 Hotărâri de Guvern care au vizat acest contract au urmărit doar crearea cadrului legal necesar. Intrarea în legalitate nu poate să fie socotită ca o favoare făcută firmei Microsoft;

3) una dintre cele 4 Hotărâri de Guvern a avut ca scop punerea în legalitate inclusiv a licențelor folosite în domeniul justiției, motiv pentru care a fost avizată chiar de către Procurorul General al României de la acea dată, adică de către dna Laura Codruța Kovesi;

Interpretez această redeschidere a dosarului ca o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis și de înlăturare totală de pe scena politică românească a singurului opozant pe care domnia sa îl are. Mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis începe să semene din ce în ce mai mult cu al doilea mandat al lui Traian Băsescu, mandat dominat de abuzurile pe care le știm cu toții. Este clar că președintele Iohannis merge pe același drum de politizare a justiției, de înlăturare prin intermediul procurorilor DNA a opozanților, dorindu-și cu ardoare să fie singurul dictator dintr-o țară europeană în secolul XXI.

Nu mă împotrivesc procesului de justiție și nu aș avea cum, dar nici nu pot să fiu, prin tăcere, complicele revenirii justiției în câmpul „tactic” și politic. Așa că, până când un judecător din România va hotărî definitiv și irevocabil că sunt vinovat de vreo faptă penală, o să mă lupt în continuare cu toți cei care vor să repună pe picioare sistemul nășit de Băsescu”, a transmis Călin Popescu Tăriceanu.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentLudovic Orban a anunțat prioritățile Parlamentului: „Bugetul, legile justiției, dar și să îmbunătățim legislația în codul administrativ la legea salarizării”
Articolul următorDragnea cere anulare sentinței în dosarul angajărilor fictive

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.