Procurorii Direcției Naționale Anticorupție instrumentează un dosar penal în care se verifică, printre altele, modul în care a fost ales, în 2018, Consiliul de Administrație al companiei Tarom. În dosar sunt vizați și fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova și fostul șef al Corpului de Control al lui Mihai Tudose, Cosmin Bogdan Ștefan.

Săptămâna aceasta, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) de a redeschide un dosar penal închis în care a fost vizat fostul ministru Lucian Șova.

Redeschiderea dosarului PÎCCJ s-a cerut pentru ca dosarul să fie declinat mai departe și conexat la un dosar al DNA unde se fac cercetări pentru luare și dare de mită și abuz în serviciu.

„Admite cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în dosarul penal nr. 6/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe numitul Şova Lucian.

În baza art. 335 alin. 4 din Codul de procedură penală, confirmă ordonanţa nr. 76/II/2/2021 din 21 decembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică prin care s-au dispus următoarele:

Infirmarea Ordonanţei de clasare nr. 6/P/2019 din data de 06.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică

Redeschiderea urmăririi penale, în vederea reunirii cauzei la dosarul de urmărire penală nr. 524/P/2018 al Direcţiei Naţionale Anticoruptie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie, pentru a se putea continua urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: abuz in serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rep. rap. la art. 297 alin.l din Codul penal, luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 289 din Codul penal, dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 din Codul penal şi trafic de influentă, fapă prev. şi ped. de art. 291 din Codul penal, deoarece sunt date şi indicii temeinice că aceaste infracţiuni au fost săvârşite şi că există persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestor infracţiuni;

În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul Şova Lucian, în cuantum de 627 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentDate NOI din ancheta accidentului MORTAL provocat de polițist – Ce spune Dumitru Coarnă de „scuzele” agentului
Articolul următorCulisele statului paralel | Dezvăluiri despre „șmecheria” din decizia CJUE și IMPACTUL asupra Justiției din România – Ce va face Înalta Curte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.