Începe urmărirea penală în megadosarul ROMPREST împotriva conducerii companiei. Este vorba de un prejudiciu uriaș – 700 de millioane de lei. Printre cei suspectați în dosar se numără și Andrei Dracea, el fiind chiar cel care conducea grupul infracțional organizat, dar și Bogdan Adimi, asistați de avocatul Iancu Toader.

DNA începe urmarirea penala în megadosarul ROMPREST împotriva directorilor companiei Bogdan Adimi, Sorin Velicu, Cosmin Fodoroiu pentru înșelăciune, abuz în serviciu, evaziune fiscală, inclusiv constituire de grup infracțional organizat, potrivit surselor Realitatea PLUS. 

Suspectați în dosar ar fi și Andrei Dracea, Orlando Valache, alături de alți 7 angajați ai Primăriei Sectorului 1, potrivit surselor Realitatea PLUS.

Acel grup infracțional organizat ar fi fost condus de Andrei Dracea, dar și de Bogdan Adimi, toți fiind asistați de avocatul Iancu Toader, potrivit surselor apropiate anchetei citate de Realitatea PLUS.

Cine este Andrei Dracea

Imagine

Andrei Dracea, un medic născut la Moscova, este unul dintre baieții deștepti din Sănătate. Dracea a avut o bancă de celule stem la care au apelat sute de părinți pentru recoltări la nașterea copiilor lor. Din păcate, o anchetă a Consiliului Concurenței a arătat că firma lui Dracea nu era autorizată și astfel, părinții au pierdut definitiv urma probelor biologice recoltate bebelușilor. Lui Dracea i se mai spune și „domnul licitație la minut” reușind, aparent cu ajutorul oamenilor din Servicii, să câștige contracte bănoase cu statul.

Cel care l-a asistat pe Dracea este avocatul Iancu Toader, avocat obscur specializat în… divorțuri. 

Imagine

Iancu Toader a fost avocatul care a reprezentat-o pe Mihaela Rădulescu în procesul de divorț de controversatul afacerist Elan Schwartzenberg. În plus, acesta s-a ocupat și de procesul pentru obținerea custodiei copilului cuplului Rădulescu-Schwartzenberg.  

Avocatul Iancu Toader a început ca angajat al cuplului Elan Schwartzenberg – Mihaela Rădulescu. Apoi, pentru că s-a facut util, a ajuns apărătorul rețelei de prostitutie de lux și, ulterior, de trafic de droguri. Acum este avocatul firmei de gunoi Romprest.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluirile care dinamitează România. Cristian Rizea anunță APOCALIPSA, de la Chișinău – Caracatița milionarilor din umbră

Articolul precedentAnca Alexandrescu, despre grupul infracțional organizat de la ROMPREST: Directorii au deturnat sume uriașe, ani de zile. Mă bucur că DNA se mișcă
Articolul următorInstanța din Grecia a respins extrădarea lui Sorin Oprescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.