Percheziții de amploare în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar care vizează achiziția a peste 1 milion de măști medicinale neconforme. Materialele sanitare au fost distribuite în spitalele din România, relatează realitatea.net

Administratorul firmei care a vândut către compania Unifarm 1,2 milioane de măşti de protecţie cu o capacitate de filtrare scăzută, măşti care au fost distribuite în spitale de urgenţă unde erau trataţi pacienţii cu COVID-19, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, conform Agerpres.

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 5 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, toate în legătură cu achiziționarea de către o companie națională de măști medicale în perioada stării de urgență.

În același timp, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane.

Persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acesteia, pentru clarificarea situației de fapt.

La acțiune, participă polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.

Cauza vizează achiziționarea de către CN UNIFARM, în perioada martie aprilie 2020, a cantității de 1.200.000 măști de protecție de la o societate comercială. 

Măștile au fost distribuite în unități spitalicești de pe întreg teritoriul României, ulterior fiind retrase din cauza problemelor semnalate de personalul medical.
 
În plus, la nivel european a fost emisă o alertă cu privire la măștile în cauză din cauza capacității reduse de filtrare.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentCCR îi dă dreptate președintelui Iohannis: Legea de constituire a Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”, neconstituțională
Articolul următorDNA, anchetă Apele Române în cazul chelneriței angajată pe post de inginer – Au fost ridicate documente de la instituție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.