Procurorii DNA anchetează modul în care 2 firme care au mai fost sancționate pentru trucarea unor licitații au câștigat noi contracte, de peste 40 de milioane de euro, de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Oamenii legii susțin că firmele Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL ar fi depus documente false pentru a câștiga contractele de 200 milioane de lei. Unul dintre ele, atribuit în 2018, viza amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, iar celălalt, atribuit treptat, în perioada 2019-2020, viza achiziția și transportul semnalizării verticale.

La începutul lunii iunie, DNA a anunțat că în dosarul penal 264/P/2020 se fac cercetări pentru infracțiunile de folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, fapte de corupție, dar și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit national.ro., citat de realitatea.net

Concret, cele 2 companii – Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL, anchetate și amendate în trecut, de către Consiliul Concurenței, pentru practici anticoncurențiale de tip cartel legate tot de câștigarea unor licitații CNAIR, s-au înscris din nou și au câștigat cele două contracte în valoarea de 200 milioane de lei ascunzând aceste probleme.

Pentru a fi înscrise la licitațiile pe care le-au și câștigat, companiile au declarat, în fals, că n-au încheiat niciodată acorduri cu alți operatori economici care au ca obiect denaturarea concurenței și nici nu sunt vinovate de comiterea unei abateri profesionale grave.

Suspiciunile procurorilor sunt legate și de faptul că directoarea CNAIR, Mariana Ioniță, deși a fost informată de faptul că SC Vesta Investment SRL și SC Loial Impex SRL au mai practicat înțelegeri ilegale, le-a mai încredințat contracte și în anul 2020. Din acest motiv, ancheta se va extinde, urmând a fi puse sub acuzare și persoane din conducerea CNAIR, potrivit sursei citate.

Jurnaliștii de la national.ro amintesc faptul că legea 98/2016 obligă autoritatea contractantă să excludă din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică orice operator economic care a comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuție integritatea, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi o decizie a unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative.

De altfel, o anchetă făcută în paralel de Corpul de Control al primului ministru și încheiată în decembrie 2020 a constatat exact faptul că firmele câștigătoare ar fi făcut uz de fals pentru a primi contractele, iar CNAIR avea obligația de a le denunța unilateral. 

Informațiile pe care cele 2 companii le-au ascuns la licitațiile din perioada 2018 – 2020 erau legate de o anchetă a Consiliului Concurenței din 2017, care viza implicarea societăților Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL, alături de alte firme, la o serie de licitații derulate de către CNADNR/CNAIR, în perioada 2014 – 2016.
În fața probelor, atât Vesta Investment SRL, cât și Loial Impex SRL au solicitat Consiliului Concurenței aprobarea unei cereri de clemență, recunoscând astfel că au avut înțelegeri anticoncurențiale de tip cartel cu alte firme.

Vesta Investment SRL a mai fost implicată în scandaluri legate de primirea unor contracte generoase din partea CNAIR.

Prima mare lovitură a fost în 2007, când compania a obținut monopolul asupra truselor medicale auto. Toți șoferii români au fost, astfel, obligați să cumpere truse Vesta, deși pe piața se găseau numeroase produse similare, fabricate în UE si acreditate internațional.

În 2008, cu ocazia summitului NATO la București, Vesta Investment a încasat 1,9 milioane de euro pentru a asigura balizele din plastic pentru demarcarea culoarelor unice de transport pentru delegațiile internațioale.

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here