Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a vorbit, astăzi, pentru prima dată, despre procedura de predare a Elenei Udrea, care a fost prinsă, joi seara, în Bulgaria, la Kulata (potrivit unor surse), aproape de granița cu Grecia, după ce a fugit din țară înainte de pronunțarea sentinței în dosarul Gala Bute, în care a primit șase ani cu executare.  

„Suntem în procedură de emitere a unui mandat de arestare european pe baza deciziei Consiliului JAI/2022/584. A fost emis mandatul de executare de către Tribunalul București. Pe de altă parte, mandatul a fost comunicat (…) către autoritățile bulgare și în acest moment suntem într-o procedură de predare. Urmează ca instanța bulgară să porcedeze mai departe.

E greu de spus (cât vor dura procedurile – n.r.), dar nu va dura foarte mult pentru că mandatul european de arestare este un instrument menit să urgenteze aceste proceduri. Procedurile se defășoară de la o instanță la altă instanță. Este o procedură între un stat emitent din Uniunea Europană și altul de predare, tot din UE, procedura se desfășoară pe baza acelui instrument JAI, care vizează cooperarea de la instanță la instanță, nu e implicat ministerul”, a afirmat Predoiu. 

Întrebat ce se va întâmpla cu Elena Udrea în continuare, ministrul Justiției a răspuns că se va pune în excutare mandatul emis de Tribunalul București, odată ajunsă în țară, ceea ce înseamnă că va fi, practic, dusă la închisoare.

Întrebat, de asemenea, dacă există echipe trimise în Bulgaria, el a spus că Justiția nu are echipe trimise acolo pentru că nu este implicată în procedură.

„Nu este în atribuția noastră de a discuta cu judecătorii din Bulgaria. Este în atribuția noastră să sprijinim acest proces, la cerere, deci dacă Tribunalul București sau instanța bulgară ne solicită sprijin furnizare de documente, așa scrie și procedura, atunci se implică și Ministerul Justiției, fiind vorba de un mandat european de arestare. Deocamndată, ea este în custodia autorităților bulgare și va fi prezentată instanței”, a explicat Predoiu. 

Elena Udrea a fost condamnată, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, potrivit sentinței pronunțate de complet în sala de judecată. Decizia e definitivă. Instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Udrea trebuie, astfel, să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Referitor la fuga sa din România, se pare că aceasta ar fi ieșit din țară prin vama Giurgiu, potrivit unor surse, locul prin care a plecat și prima dată, cu destinația Costa Rica.

Ea ar fi părăsit România în joi dimineață, în jurul orei 11.00, înainte de a afla oficial soluția Instanței Supreme, de a respinge constestația în anulare și de a menține sentința de 6 ani închisoare.

Imediat după pronunțarea deciziei, Poliția s-a deplasat acasă la fostul ministru al Turismului, însă aceasta nu a fost găsită la casa din Corbeanca. Drept urmare, Poliția a dat-o în urmărire generală.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentTraian Băsescu dezvăluie ce a vorbit cu Elena Udrea de condamnarea la 6 ani – De ce e îngrijorat pentru fata sa, Ioana
Articolul următorO americancă, răpită de 2 britanici, în Voluntari. Alerta, dată de Ambasada SUA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.