Intervenție în forță a polițiștilor în orașul Voluntari, după ce ambasada SUA i-a alertat despre o americancă ținută captivă într-o locuință din localitatea respectivă. După ce au descins la adresa respectivă, oamenii legii au găsit-o pe femeia indicată, dar și o altă ostatică. 

Poliția Ilfov a fost sesizată telefonic, luni, de un reprezentant al Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București, cu privire la faptul că, la nivelul acestei instituții s-a primit o informație conform căreia, într-un imobil situat pe str. Washington, din orașul Voluntari, numita Emma Aida Gabbey, în vârstă de 21 ani, cetățean american, este lipsită de libertate în mod ilegal.

În continuare, s-a relaționat cu Biroul de Securitate Diplomatică, iar în urma obținerii unor informații suplimentare, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Voluntari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.

În urma ultimelor verificări efectuate polițiști s-a stabilit că este posibil ca Emma Aida Gabbey să se afle într-un imobil situat pe str. Washington, din orașul Voluntari, ce apartine fraților Tristan și Andrew Tate (cetățeni britanici).

Polițiștii au obținut 2 mandate de percheziție, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, de la instanță (Judecătoria Buftea), pe lipsire de libertate. Mandatele sunt puse în executare de IPJ Ilfov.

Potrivit realitatea.net până la acest moment au fost găsite 2 victime, dintre care una semnalată de Ambasada SUA(de cetățenie americană),  a transmis Poliția Română.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPredoiu, despre cazul Elenei Udrea: „Suntem într-o procedură de predare. Ministerul Justiției se implică doar la cerere”. Cât va dura până va fi adusă în țară
Articolul următorIubitul Elenei Udrea, reacție cu acuzații la adresa magistraților și invocarea Justiției Divine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.