Europarlamentarul liberal Vasile Blaga a fost achitat definitiv de magistrați pentru trafic de influență.

În acest dosar, procurorii l-au acuzat că ar fi luat 700.000 de euro în schimbul numirii unui protejat al lui Gheorghe Ștefan zis „Pinalti” în fruntea Transelectrica.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul intimat inculpat Blaga Vasile împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*. Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina acestuia. Obligă apelantul intimat inculpat Blaga Vasile la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Blaga Vasile, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2022”, se arată în decizia instanței.

Europarlamentarul Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.

„În perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, Blaga ar fi primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.

Vasile Blaga fusese achitat în primă instanță pe 15 noiembrie 2021. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentSorin Oprescu rămâne cu pedeapsa de 10 ani și 8 luni de închisoare
Articolul următorPrințul Paul a fost PRINS la Paris. Unde se ascundea de aproape 2 ani – PRIMA IMAGINE dinaintea arestării – EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.