Sorin Oprescu rămâne condamnat. Fostul primar aștepta, joi, suspendarea pedepsei de 10 ani și 8 luni de închisoare. Tribunalul București a pronunțat soluția în acțiunea de contestație la executare depusă de avocații fostului edil al Capitalei, prin care respinge cererea sa. Sorin Oprescu este liber, în Grecia.

Sorin Oprescu rămâne condamnat. Acesta spera să-i fie anulată pedeapsa și a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

„Respinge, ca neintemeiată, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de către petentul OSM. Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la pronunțarea hotărârii de către C.J.U.E. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Mandatului European de Arestare nr. ………., emis pe numele petentului OSM, până la soluționarea contestației la executare. Calea de atac se va exercita odata cu fondul cauzei. Acorda termen de judecata la data de 25.07.2022”, se arată în minuta instanței.

Sorin Oprescu a cerut anularea condamnării la două instanțe de judecată. Contestațiile au fost depuse în România, iar avocații speră că, în acest fel, va scăpa de sentința penală și de pedeapsa de 10 ani și 8 luni cu executare.

O altă contestație la executare se află pe rolul Curții de Apel București, dar se va judeca abia pe 23 septembrie, potrivit Realitatea PLUS.

Curtea de Apel București l-a condamnat pe Sorin Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, atunci când a primit 5 ani și 4 luni de închisoare. Sentința a fost dată la mijlocul lunii mai, dar fostul edil se afla în Grecia încă din aprilie.

Oprescu a fost reținut în Grecia, dar o instanță locală a decis să-l elibereze pe o cauțiune de 5.000 de euro. Judecătorii din Atena au termen de 40 de zile pentru a stabili dacă permit extrădarea fostului primar general al Capitalei.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentStelian Ion, despre rețeaua care îi ajută pe corupți să fugă din țară: Unii își găsesc refugiul și scăparea de justiția din România
Articolul următorVasile Blaga, achitat definitiv după 6 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.