Percheziții de amploare, în județul Timiș. O rețea de traficanți de droguri de mare risc a fost destructurată. Stupefiantele erau vândute pe sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei. 

La data de 01.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara efectuează  15 percheziții domiciliare  pe raza județului Timiș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

S-a reţinut că începând cu anul 2021, o rețea, formată din cetățeni români și străini (tunisieni, înmatriculați la studii superioare în România), a comercializat direct sau prin intermediari droguri de risc și mare risc (canabis, cocaină, ecstasy, 3-CMC, amfetamină, ketamină, LSD), pentru sume cuprinse între 100 și 1.000 lei.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi conduse un număr de 15 persoane, în vederea audierii.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din  cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad și Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și  jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentModificare majoră în justiție. Ce se întâmplă cu ordinul de restricție
Articolul următorFostul primar Daniel Tudorache scapă de controlul judiciar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.