Ministrul Justiției susține că a cerut detașarea judecătoarei Nicoleta Nolden la Ministerul Justiției pentru că volumul de activitate din minister este foarte mare iar aceasta are experiență. Solicitarea, care urmează să fie discutată de CSM, a ridicat semne de întrebare în contextul unor decizii controversate date de judecătoare.

Avem un volum foarte mare de muncă la minister și avem nevoie de oameni cu experiență, care să proceseze teancurile de lucrări care intră zilnic în minister de la direcții, cabinete și așa mai departe. Este o poziție care vizează un travaliu tehnic, un demers tehnic, nu e vorba de orientarea politicilor ministerului, asta se face la nivel de ministru, secretari de stat”, a declarat Cătălin Predoiu.

Nicoleta Nolden a menținut, în funcție, după pensionare, un judecător al Secției Speciale. Tot ea a anulat o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii care stabilea detalii legate de tragerea la sorți a completurilor de cinci judecători de la Instanța Supremă. Liviu Dragnea a invocat decizia judecătoarei ca argument în încercarea de a obține anularea condamnării din dosarul DGASPC Teleorman.

Articolul precedentPredoiu, criticat dur după ce le-a apărat pe Scutea și Hosu: ”Termeni disprețuitori”
Articolul următorScutea, noul procuror general, despre ”imunitatea” magistraților: Sunt destul de rezervată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.