La data de 16.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu autoritățile vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea au efectuat o percheziție a unui container adus din Turcia, în portul Constanța, ce conținea produse importate de către o societate comercială.

În urma percheziției containerului respectiv, în interiorul acestuia, au fost descoperite 503 cutii cu sticle cu lichid parfumat, ambalate individual, în cutii inscripționate cu mărci de parfumuri consacrate.
Totodată, au fost inventariate un număr de 65.700 de sticle cu parfum, de diferite cantități și branduri, cu valoare de piață ce depășește 3 milioane de euro, produse ce urmau să ajungă pe piața neagră din România și alte state din U.E.
În cauză, la data de 11.03.2021, sumele de 5.600 USD, 1.600 USD și 31.500 USD, care au făcut obiectul unei livrări supravegheate, au fost descoperite asupra a 3 inculpați, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant efectuată de către de procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DICE și DGA. Suma reprezenta obiectul infracțiunilor de corupție comise de reprezentanți ai unor instituții cu atribuții de control în domeniu, care ar fi sprijinit activitatea infracțională.
La data de 13.03.2021, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a 8 dintre inculpați, iar față de alți 6 inculpați procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDREPTUL LA ADEVĂR
Articolul următorUPDATE/PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND PRODUCEREA, DEŢINEREA ȘI COMERCIALIZAREA ÎN MOD ILICIT DE PRODUSE ACCIZABILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.