Patronii staţiei GPL de la Crevedia Ionuţ Doldurea şi Ionuţ Stângă rămân în arest preventiv, a decis, joi, într-o sentinţă definitivă, Tribunalul Bucureşti. Instanţa a desfiinţat decizia Judecătoriei Sector 5 care a dispus arest la domiciliu.

”(…) admite contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCURE?TI, împotriva încheierii din data de 27.10.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 27725/302/2023. Desfiinţează încheierea din data de 27.10.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secâţia I Penală, în dosarul nr. 27725/302/2023, şi rejudecând: (…) admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii DOLDUREA IONUŢ-DANIEL şi STÎNGĂ COSMIN-IONUŢ, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, prin referatul din data de 26.10.2023, întocmit în dosarul nr. 462/D/P/2023”, este decizia pronunţată, joi, de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a dispus prelungirea, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 05.11.2023 până la data de 04.12.2023, inclusiv, a măsurii arestării preventive, luată prin încheierea din data de 06.09.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 22914/302/2023, faţă de inculpaţi

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă.

Vineri, Judecătoria Sectorului 5 a decis să nu prelungească măsura arestării preventive şi a dispus arest la domiciliu, decizia nefiind, însă, definitivă.

În luna august, la Crevedia au avut loc explozii şi un incendiu, soldate cu moartea a şase persoane şi rănirea a peste 50.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentÎncă o infracțiune săvârșită de Dan Andronic: acuzat de spălare de bani – Suma este uriașă!
Articolul următorBărbat prins în flagrant după ce a ridicat un colet cu patru kilograme de canabis, trimis din Spania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.