Un flagrant, organizat de  ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a avut loc la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviste,în data de 12 februarie. Un medic ginecolog din spital a fost prins chiar în momentulîn care primea de la o pacientă, ce trebuia sa nască prin cezariană, suma de 1400 de lei. Viitoarea mamă anunțase în prealabil ca medicul i-a cerut bani pentru operație și așa a fost organizat flagrantul.

Conform celor de la Direcția Generală Anticorupție:

”În data de 12.02.2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a dispus măsura reținerii unui inculpat, medic primar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Dâmbovița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea luării măsurii arestării preventive.

În fapt, ca urmare a denunțurilor formulate de două persoane, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, după ce a pretins suma de 1.750 lei și a primit efectiv suma de 1.400 lei, cu ocazia efectuării intervenției chirurgicale de cezariană.

De asemenea, pentru realizarea intervenției chirurgicale, au mai fost oferite sumele de 150 lei, respectiv 100 lei altor două cadre medicale.”

Imagine

Doctor ginecolog Gheorghe Popescu-sursa foto -www.etiquettemed.ro

Conform unor surse este vorba de medicul ginecolog Gheorghe Popescu(foto) angajat cu contract de servicii la Spitalul Județean de Urgență  din Târgoviste.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, a marturisit, pe pagina sa de facebook, ca el este cel care a sfătuit familia să se adreseze celor de la DGA, însoțiind postarea sa de pe pagina de facebook si cu o fotografie a femeii, ce spune deputatul, acum , după arestarea doctorului ce a primit șpaga, ca s-ar teme de recațiile personalului medical din spital.

Imagine

Sursa foto-postare facebook, deputat Emanuel Ungureanu

Postare facebook, Emanuel Ungureanu, deputat USR.

„Sa trăiți, ma scuzați ca va deranj din nou dar este o problema foarte grava din punctul meu de vedere cu soția mea la spital, de dimineață la ora 6:30 o asistenta și nu prea voia sa ii facă tratamentul pe motiv ca „l-a aranjat pe doctor” iar acum 30 de minute a venit un domn doctor ginecolog Tomescu a întrebat-o dacă ea e ……. iar când a ieșit din salon a înjurat-o de toate alea și avea și el o pacienta cu soția în salon operata ieri și a mutat-o din acel salon”

Acest om a avut încredere în mine, l-am sfătuit să îl denunțe pe șpăgar la DGA și acum se teme că personalul medical din spitalul Târgoviște îi vor face rău soției.

Rog public instituțiile statului să protejeze această familie și medicii și asistentele care le plâng de milă colegilor șpăgari și fac presiuni asupra acestei familii să fie aspru pedepsiți!

 

Articolul precedentOmul cu banii pentru apropiații lui Dragnea, în colimator. Fostul șef al Comisiei Naționale de Prognoză, pus sub acuzare pentru falsificarea a peste 1000 de proiecte de finanțare către primari PSD
Articolul următorChirurgul Mircea Beuran, reținut de DNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.