Doctorul Mircea Beuran, suspectat că ar fi primit o mită de 10.000 de euro a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Faptele de care este acuzat Beuran datează de când era președintele Senatului Universitar și director al Departamentului de Chirurgie, profesor universitar și conducător de doctorat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila din București, potrivit DNA.

„Pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București, martor în cauză, 10.000 euro, ca să propună în cadrul universității de medicină scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, transmit procurorii DNA.

Procurorii DNA au făcut percheziţii la Spitalul de Urgență Floreasca şi la locuinţa medicului Mircea Beuran, vizat într-un dosar de corpuție în care sunt cercetate fapte din 2018. 

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice”, se arată în comunicatul DNA.

Mircea Beuran a fost demis în luna ianuarie de la șefia Secţiei de chirurgie III a Spitalului Floreasca după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă pe masa de operație. Femeia a murit la o săptămână după intervenția chirurgicală.Medicul  a fost audiat atunci de procurori în dosarul penal care a fost deschis după operație. Acesta a trebuit să justifice ce s-a întâmplat și de ce semnătura sa apare pe documentele intervenției, deși el nu era în sală.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 s-au sesizat din oficiu și fac cercetări penale atât cu privire la cazul femeii de 66 de ani care a luat foc în timpul operației cât și în cazul celui de-al doilea pacient care ar fi fost ars în sala de operație de la Spitalul Floreasca, potrivit  unui comunicat al instituției.

Articolul precedentMedic ginecolog din Dâmbovița, reținut de ofițerii DGA, după ce a primit mită de la o pacientă
Articolul următorEXCLUSIV. Gruparea „Executorii” – Cum au reușit interlopi precum Gelu Țăranu să obțină terenuri la 10% din valoarea reală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.