Unul dintre cei mai temuți români aflat pe lista Interpolului a fost extradat în România. Bărbatul în vârstă de 46 de ani, Ghinea Florin, zis Ghenosu a fost adus de către polițiști români în țară în cursul serii de miercuri.

Procedura de extrădare a temutului interlop a durat mai bine de un an.

Pe numele lui Ghenosu exista un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul București. Liderul clanului este acuzat de comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani, complicitate la trafic de persoane, încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni și constituire de grup criminal organizat.

,,Poliţiştii români au preluat, sub escortă, un bărbat de 46 de ani, pe numele căruia există un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul București, pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani, complicitate la trafic de persoane, încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni și constituire de grup criminal organizat. Schimbul de date și informații a fost realizat prin Biroul Interpol”, transmite Poliția Română.

Liderul clanului Ghenosu a fost dat în urmărire generală în luna mai 2018, iar în luna august a aceluiași an a fost arestat la Londra. Bărbatul plecase de acasă fix înainte ca mascaţii să-i spargă uşa, la perchezițiile de amploare organizate împotriva criminalității organizate, sincronizate în mai multe orașe din țară. Acțiunea oamenilor legii fusese pusă la punct timp de un an, iar la ea au luat parte 600 de procurori DIICOT şi poliţişti. 

După un control intern la IPJ Dâmbovița, s-a aflat că interlopul Ghenosu a scăpat de mascați după ce s-a întâlnit pe stradă cu un poliţist şi a fugit prin spatele curţii.

Șeful DIICOT de la vremea aceea, Daniel Horodniceanu, a explicat după fuga interopului că ,,Perchezițiile au decurs foarte bine în principiu. În marea lor majoritate nu au fost erori sub nicio formă, nu am intrat în nicio altă locuinţă, cum s-a mai întâmplat de foarte multe ori… Erorile sunt omeneşti, se pot întâmpla, mai ales în cazul în care ai 240 de percheziţii în aceeaşi zi, în toată ţara. Am ridicat exact persoanele pe care ne aşteptam să le găsim. Din păcate, există o singură problemă, undeva la Dâmboviţa, cu un lider de clan interlop. Dar cu siguranţă vom face un „debriefing” şi vom constata care a fost cauza acestei scăpări”, a precizat Horodniceanu.

Și ministrul Afacerilor Interne de atunci,  Carmen Dan, facea dezvăluiri referitoare la cazul interlopului Nicolae Ghinea, despre o presupusă scurgere de informaţii. Dan preciza că se fac verificări cu privire la această situaţie și suștinea că nu vrea să se pronunţe înainte ca verificările să fie efectuate. Tot aceasta mai adăuga că atitudinea nu va fi „tolerată” în cazul în care se va dovedi că au existat scurgeri de informaţii.

Articolul precedentLicitații trucate, credite date „pe ochi frumoși” și terenuri de milioane de euro executate în condiții dubioase de o grupare descoperită de DIICOT
Articolul următorFosta şefă ICCJ, Cristina Tarcea, eliberată din funcție. Klaus Iohannis a semnat zece decrete de pensionare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.