Florin Salam va fi cercetat sub control judiciar în dosarul penal deschis pe numele său, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus. Manelistul s-a apărat susținând că a restituit sumele de bani persoanelor păgubite. Florin Salam a fost reținut de poliție și este cercetat pentru înșelăciune cu un prejudiciu de 18.000 de euro, fiind acuzat că ar fi luat bani în avans de la mai multe persoane pentru a cânta, însă nu s-a mai prezentat la evenimentele promise.

Cântărețul de manele a declarat că „se va face curățenie imediată”, iar despre banii de la evenimentele la care nu s-a mai prezentat a spus că „sunt dați înapoi”.

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție au pus, joi, în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în Capitală, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, anunță Poliția Capitalei. Prejudiciul estimat este de aproximativ 18.000 de euro. Potrivit surselor Realitatea PLUS, ar fi vorba despre cântărețul Florin Salam. Acesta a fost, de altfelm reținut pentru 24 de ore. Nu este prima dată însă când manelistul este cercetat într-un astfel de caz. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRCS refuză să dea Digi24, dar şi celelalte posturi ale sale, pe alte platforme online. CNA sesizează Consiliul Concurenţei
Articolul următorȘeful galeriei de la Rapid și alți 15 suspecți, reținuți. Jurnalist sportiv aruncă bomba în scandal: patronul Dan Șucu ar putea avea probleme dacă apar niște interceptări

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.