Planul roșu de intervenție a fost activat în această dimineață la spitalul Târgu Cărbunești, din Târgu-Jiu, județul Gorj, după ce instalația de oxigen s-a stricat. Aproximativ 150 de pacienți au fost transferați la alte spitale. Pe secția de Terapie Intensivă se aflau, internate în stare gravă, 15 persoane.

 

Doi pacienți au murit însă, momentan, nu se poate stabili cu exactitate dacă decesele au survenit din cauza incidentului. Toți pacienții de la ATI sunt în stare gravă. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal, care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, urmând a fi înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova”, au declarat reprezentanții IPJ Gorj.

Plan roșu de intervenție, la Spitalul COVID Târgu Cărbunești: instalația de OXIGEN s-a stricat – pacienții, evacuați. Două DECESE, confirmate

Procurorii și polițiștii din Gorj se vor deplasa la spital. Deja sunt echipaje de poliție prezente la fața locului.  Aceștia vor purta discuții cu cei din spital – conducerea unității medicale, cât și angajați, pentru a stabili ce s-a întâmplat. O anchetă va lămuri situația. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentProcurorul General anunță sancțiuni pentru antivacciniști
Articolul următorNumirea procurorilor, în pixul lui Iohannis: Interimat de un an la Parchete – Procedura de numire, BLOCATĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.