Procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat și au deschis un dosar penal în care cerctează posibile fapte de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în contextul în care, în presă, au apărut informații despre închiderea școlilor, înainte ca decizia să fie anunțată oficial.

În cursul zilei de 9 martie 2020, în intervalul orar 13:00-14:35, în timp ce la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a avut loc şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României au fost divulgate, fără drept, în spaţiul public, informaţii confidenţiale care erau în curs de analizare şi aprobare de către acest grup de specialişti din cadrul MAI-DSU”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Procurorii susțin că a fost afectată comunicarea al cărui rol este să nu se creeze panică.

Astfel, la momentul divulgării, Hotărârea nr. 8 din data de 9.03.2020 nu prezenta forma finală, cu toate modificările adoptate ulterior, şi nu era aprobată de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), în conformitate cu prevederile art. 8 ind. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care s-a întrunit în ședință la orele 16:00, fiind afectat modul de comunicare a unor informații corecte și asumate de către instituțiile publice abilitate să facă astfel de comunicări, astfel încât să nu se creeze stare de panică și confuzie la nivel național în contextul creșterii răspândirii virusului COVID-19 pe teritoriul României”, mai arată parchetul.