Justiția la zi· 2 min citire

Șeful Tribunalului București, avertisment privind criza din justiție: „Nicio măsură de digitalizare nu poate complini lipsa de resursă umană”

Cosmin Sterea Grossu, președintele Tribunalului București

Cosmin Sterea Grossu, președintele Tribunalului București

Publicat9 oct. 2026, 13:46
SursăRealitatea.net

Cosmin Sterea-Grossu, președintele Tribunalului București, a vorbit într-un interviu despre criza de personal din instanțe și despre normarea activității judecătorilor. Magistratul susține că această măsură a fost necesară, deoarece instanțele nu au puterea de a rezolva singure deficitul de personal. Acesta a explicat și de ce digitalizarea, deși ajută la reducerea volumului de muncă, nu poate înlocui judecătorii care lipsesc din sistem.

Președintele Tribunalului București, despre deficitul de judecători și normarea dosarelor

Într-un interviu acordat Alinei Matei, pentru JURIDICE.ro, Cosmin Sterea-Grossu a explicat că normarea activității judecătorilor nu a fost aleasă în locul altor soluții, ci pentru că instanțele și Consiliul Superior al Magistraturii au putut interveni doar asupra modului de organizare a propriei activități. Discuția a pornit de la deficitul de personal din instanțe, în condițiile în care lipsesc 849 de judecători. Magistratul a arătat că sistemul judiciar a încercat să compenseze aceste probleme inclusiv prin introducerea unor instrumente digitale.

Inteligența artificială ajută instanțele, dar nu poate înlocui judecătorii

Președintele Tribunalului București a dat exemplul sistemului TEXT, o aplicație care folosește inteligența artificială pentru a rezuma cererile depuse de părți. Potrivit acestuia, numărul documentelor procesate săptămânal a crescut de la 1.500 la peste 13.500, în mai puțin de șase luni. Cu toate acestea, magistratul a atras atenția că tehnologia nu poate rezolva problema lipsei de personal din sistemul judiciar.

„Normarea nu a fost găsită în locul soluțiilor pe care le enumerați, ci pentru că niciuna dintre ele nu stă în puterea instanțelor. Instanțele și CSM au făcut ce puteau face cu instrumentul pe care îl au, organizarea propriei activități. În același context, pentru că ați menționat-o, a fost implementată și digitalizarea în sistemul judiciar. Atât eu personal, cât și Consiliul Superior al Magistraturii am tot identificat posibilități de digitalizare tocmai pentru a acoperi, prin propriile resurse, neajunsurile cronice. Există acum mai multe instrumente care utilizează inteligența artificială în instanțe; poate cel mai util pentru personalul instanței la acest moment este sistemul TEXT, care rezumă cererile părților pentru a fi redate în partea introductivă a considerentelor, o muncă pe care până acum o realiza judecătorul sau grefierul, dosar cu dosar. Cifrele demonstrează utilitatea aplicației TEXT: de la 1.500 de documente rezumate săptămânal s-a ajuns la peste 13.500 pe săptămână, în mai puțin de șase luni. Deși sunt adeptul digitalizării, vreau să subliniez că nicio măsură de digitalizare nu poate complini lipsa de resursă umană”, a declarat Cosmin Sterea-Grossu.

Interviul integral poate fi citit pe JURIDICE.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News

Mai multe știri din Justiția la zi