Daniel Tudorache este vizat de un dosar DNA pe tema achiziției de tablete. În dosar s-au făcut astăzi zeci de percheziții. Daniel Tudorache a postat pe Facebook o prima reacție despre situația în care se află:
„Au apărut în mass media informații că am fost vizitat de organele de anchetă de la DNA, care au efectuat o percheziție domiciliară. Pentru a nu se face speculații cu substrat politic și pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoștință situația reală. Percheziția a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea și anume ACHIZIȚIA DE TABLETE pentru elevii din Sectorul 1.
Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziția de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a inceput prigoana totală împotriva tuturor angajaților primăriei care nu au “pupat inelul”. Revenind la percheziție, am pus la dispoziția organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia și onoarea. Nu am fost “ridicat”, “dus la audieri”, “reținut” sau subiect al vreunei alte acțiuni spectaculoase și nici nu mi s-a adus la cunoștință ca aș avea calitatea de “suspect” sau “inculpat” în vreun dosar. Mai multe detalii nu știu în acest moment, însă vă voi ține la curent cu orice noutate.
Mă voi prezenta la orice solicitare a autorităților, pentru că, așa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns. Și, cel mai important, sunt liniștit și mândru în legătură cu activitatea desfășurată în mandatul meu de primar al Sectorului 1″, a explicat Daniel Tudorache.
Dosarul ar fi pornit de la achiziția de tablete pentru elevi
Sursa: Realitatea din Justitie