Cătălin Cherecheș ar putea să scape de închisoare. Judecătorii de la Instanța Supremă judecă cererea de strămutare a procesului, depusă de avocații fostului edil de la Baia Mare înainte de verdictul condamnării. Dacă magistrații o acceptă, atunci procesul se repune pe rol. Există și riscul ca faptele vizate să se prescrie. Acest lucru s-ar întâmpla în jumătate de an, potrivit avocatului său.

Instanța Supremă va analiza cererea de strămutare a procesului depusă de avocații lui Cătălin Cherecheș înainte de pronunțarea condamnării la  ani de închisoare cu executare. Dacă cererea este acceptată, acest lucru ar putea aduce o nouă perspectivă asupra cazului și ar putea duce la reluarea procesului.

Avocații lui Cherecheș au argumentat că un proces corect nu poate avea loc în actualul context local, invocând presiuni mediatico-politice și o presupusă influență asupra instanțelor având în vedere dosarul socrilor lui Cătălin Cherecheș.

Între timp, Cătălin Cherecheș poate petrece Revelionul în închisoarea din Germania, acolo unde a plecat în ziua condamnării. După ce a refuzat extrădarea prin procedură simplificată, acesta poate să tragă de timp încă trei luni, în baza legislației în vigoare.

Cătălin Cherecheș, stenograme halucinante: „Ți-ai vândut sufletul diavolului! Eu sunt ăla”

Discuție halucinantă între fugarul Cătălin Cherecheș și denunțătorul său. Deși înregistrările sunt unele dintre cele mai importante probe din dosarul edilului, el neagă toate aceste acuzații. A cerut chiar și o expertiză în Statele Unite care să arate că înregistrările sunt trucate, însă rezultatul a dovedit exact contrariul. 

Cele 47 de înregistrări făcute chiar de denunțătorul său sunt o probă importantă la dosar. Cu toate acestea, edilul din Baia Mare neagă acuzațiile. În apărarea sa, Cătălin Cherecheș a cerut chiar o expertiză în Statele Unite care să ateste faptul că înregistrările ar fi trucate, astfel încât să-l scoată pe el vinovat.

Cătălin Cherecheș: Ți-ai vândut sufletul diavolului!
Denunțător: Diavolul?
Cătălin Cherecheș: Eu sunt ăla!
Denunțător: Tu ești? Da, da nu mi l-am vândut.
Cătălin Cherecheș: Eu consider că ți l-am cumpărat, așa că nu contează ce crezi tu. Contează ce credem noi Dacă tot ți l-am cumpărat, avem pretenția să-l putem vinde şi mai departe să facem profit.

Edilul din Baia Mare este închis acum într-un penitenciar modern în Germania cu săli de sport și spații verzi. Pentru că a refuzat să fie adus în România, extrădarea lui ar putea dura chiar și 45 de zile, potrivit ministrului de Interne. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentMinistrul Justiției, noi detalii despre extrădarea lui Cătălin Cherecheș – Germania a predat României cei mai mulți fugari
Articolul următorCum vor arăta orașele și satele României. Decizii cruciale ca parcurile să nu rămână doar pe hârtie. Reglementări importante pentru construcții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.