Baciu, fost seccretar de stat în Ministerul Sănătății și fost șef al comitetului de vaccinare anti-Covid, a sosit luni dimineață la sediul DNA, unde este audiat în dosarul vaccinurilor. Cu puțin timp înainte, Baciu și-a anunțat demisia de la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. În dosarul legat de cheltuirea a circa 1 miliard de euro pentru achiziția unor vaccinuri care nu au fost folosite sunt cercetați atât fostul premier Florin Cîțu, cât și 2 miniștrii ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihailă.

Andrei Baciu a anuțat că-și dă demisia ca urmare a „informațiilor apărute în spațiul public”.
 
„Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală.
 
De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților.
 
Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.
Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați,” a scris Baciu. 
 
Andrei Baciu a fost vicepreședinte al Comitetului Național pentru Coordonarea Activității de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2, cât timp a fost condus de către Valeriu Gheorghiță, apoi șef al comitetului de vaccinare anti-Covid.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentGrefierii protestează pe termen nelimitat. Cum este afectată activitatea instanțelor
Articolul următorAndrei Baciu, după audierea la DNA, în dosarul vaccinurilor – ”Am respectat legislația, am conștiința perfect curată”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.