Percheziții de amploare împotriva mafiei lemnului. Polițiștii efectuează 30 de percheziții domiciliare în cinci județe din țară, la persoane bănuite de ilegalități în domeniul silvic.

20 dintre percheziții sunt efectuate în Mureș, 6 în județul Tulcea, 2 în județul Constanța, una în județul Suceava și una în județul Bihor.

Persoanele vizate sunt bănuite de ilegalități în domeniul silvic, de la tăierea ilegală, fără drept și sustragerea de material lemnos, până la transformarea acestuia în cherestea  și valorificare.

Concomitent cu această activitate, se efectuează controale de specialitate la 10 depozite de material lemnos, aparținând persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Acțiunile au loc în județele Mureș, Tulcea, Constanța și Bihor,  cu sprijinul  specialiștilor  silvici din cadrul gărzilor forestiere Brașov, Focșani, Suceava, Oradea și București.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale și  jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene și grupărilor de jandarmi mobile din județele unde au loc activitățile.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCHECK-IN. Poluarea din Capitală atinge cote înalte
Articolul următorAcuzații de corupție la spitalul morții din Piatra Neamț. Aparatura medicală – cumpărată la suprapreț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.