Un bărbat din București a fost dus la audieri și este cercetat pentru furt după ce ar fi furat aproximativ 2.000 de măști și recipiente de dezinfectant de la Spitalul Floreasca. El lucrează ca asistent la unitatea medicală, potrivit unor surse.
Bărbatul a fost depistat în județul Teleorman.
”Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că in data de 29 03 2020, in afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns in depozitul și ulterior in magazia unității sanitare unde are locul de muncă, și de unde ar fi sustras 2000 de măști și recipiente de dezinfectant , pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice. Au fost identificate și restituite de către suspect un număr de 550 măști de protecție”, a transmis Poliția Capitalei.
Totodată, au fost puse in executare și două mandate de percheziție domiciliară , unul la locuința bărbatului și la locul său de muncă, în spațiul său destinat ca vestiar.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.