Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector înțeleg să adopte, ca formă de protest, suspendarea pe perioadă nelimitată a activității, cu excepția unor cauze considerate urgente.

Curtea de Apel Bucureşti încetează aproape complet activitatea de miercuri, 21 iunie, și se vor judeca doar cazuri urgente de penal, cu minori şi măsuri asigurătorii.

Cei peste 200 de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti (CAB), cea mai mare din ţară, au decis în Adunarea Generală de marţi, cu majoritate de voturi, încetarea activităţii tuturor secţiilor, începând de miercuri, 21 iunie, cu excepţia câtorva tipuri de cazuri urgente, mult mai puţine decât urgenţele care ar fi continuat să fie judecate în vacanţă, ca formă de protest faţă de proiectul reformei pensiilor de serviciu, care va modifica statutul magistraţilor.

„Având în vedere discuțiile din spațiul public privind iminența adoptării unor modificări radicale ale condițiilor de acordare a pensiei de serviciu a magistraților, în ciuda deschiderii permanente la dialog pe care reprezentanții sistemului judiciar au arătat-o în toată această perioadă, ținând seama de faptul că punctele de vedere exprimate de sistemul judiciar și de către asociațiile profesionale au fost ignorate complet în procesul legislativ, admițând că sistemul actual de pensionare necesită ajustări (spre exemplu, pensia de serviciu nu ar trebui să depășească cuantumul salariului net), 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector înțeleg să adopte, ca formă de protest, suspendarea pe perioadă nelimitată a activității, cu excepția unor cauze considerate urgente, până la adoptarea unei reglementări previzibile care să respecte independența justiției și statutul magistraților, în baza unui proces legislativ transparent prin care, pe de o parte să fie înlăturate inechitățile existente, iar pe de altă parte, să se țină cont de statutul magistraților, condițiile de muncă și perspectivele sistemului judiciar în ansamblul său.

Solicităm ca punctele de vedere exprimate de întreg corpul magistraților în Adunările generale din data de 31.05.2023 să fie avute în vedere în procesul legislativ de adoptare a modificărilor legislative cu privire la pensiile magistraților”, au transmis magistrații.

Articolul precedentAlina Gorghiu, ministrul Justiției, anunță tăierea pensiilor speciale: „Nicio pensie nu poate să depășească salariul”
Articolul următorPercheziții DNA la Școala Superioară de Aviație Civilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.