Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 iunie 2021, a lui Păun Baba, primarul din Șopotu Nou.

Potrivit DNA, edilul a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, în urma unui flagrant realizat în parcarea Finanțelor Publice din Timișoara. Alături de acesta a mai fost reținut și Radu Constantin, diriginte de șantier, tot pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care evidențiază faptul că în perioada 2011 – iunie 2021, cei doi suspecți, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la reprezentantul unei firme de construcții (martor în cauză), un procentaj de 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanțat din fonduri nerambursabile ce avea ca obiect realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în comuna Șopotu Nou, a canalizării și stației de epurare în comuna Șopotu Nou, dar și modernizarea unor străzi și drumuri din comună. Contractul pentru toate aceste lucrări a fost încheiat în anul 2011 de primărie cu societatea omului de afaceri.

„Concret, suspecții ar fi primit, în mai multe tranșe, sume de bani și foloase necuvenite, după cum urmează: suspectul Baba Păun – suma totală de 90.000 lei,  dirigintele de șantier – suma totală de 98.000 lei și materiale de construcții și obiecte sanitare în valoare totală de 59.864 lei. Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de suspecți în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu respectiv acceptarea la plată a documentelor emise de societatea martorului (situații de lucrări), recepția, plata lucrărilor executate, etc. În același context, la data de 11 iunie 2021, dirigintele de șantier ar fi primit de la omul de afaceri suma de 38.000 de lei (reprezentând o tranșă din cei 98.000 lei menționați mai sus), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție“, se arată în comunicatul DNA.

Trebuie precizat faptul că urmărirea penală nu înfrânge principiul nevinovăției.

 

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentDREPTUL LA ADEVĂR
Articolul următorFlorin Cîțu, la 31 de ani de la Mineriadă: Justiția este încă datoare românilor în privința aflării vinovaților

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.