Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a fost în vizită la ministere din România, în ceea ce privește achiziția vaccinurilor pentru virusul Sars-Cov2. Primul minister a fost la cel al Justiției, apoi s-a dus la Ministerul de Finanțe, condus de Adrian Câciu. Fosta șefă DNA s-a întâlnit și cu șeful ANAF, în vederea unui parteneriat pentru a combate evaziunile fiscale care continuă să ia amploare. 

În cursul dimineții, Laura Codruța Kovesi s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor, Adrian Câciu și cu șeful ANAF, Lucian Heiuș, chiar la sediul Ministerului Finanțelor. La întâlnire ar fi participat și șefii direcțiilor din ANAF și Vamă.

„Laura Codruța Kovesi, care este procuror european, are anumite competențe pe tranzacțiile transfrontaliere de peste 10 milioane euro”, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF, într-o conferință organizată de cursdeguvernare. “Evaziunea pe TVA este deja pe competența lor și ne întâlnim ca să găsim mecanisme pentru a putea să oprim această evaziune pe TVA”, a spus Heiuș.

Aceasta va fi una dintre zonele în care vor direcționa analiza de risc va fi partea de TVA.
 
Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, vizita fostei șefe a DNA în România are legătură și cu ancheta desfășurată la nivel Uniunii Europene privind achiziția de vaccinuri anti-Covid. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentNicolae Ciucă, despre Legile Justiției: „Pun bazele unei adevărate modernizări a sistemului, aliniază justiția la principiile europene”
Articolul următorOperațiune de proporții la nivel național, împotriva crimei organizate. Sute de descinderi și percheziții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.