Luni dimineaţă, 16 ianuarie a.c., magistraţii de la Judecătoria Bârlad au pronunţat sentinţa în celebrul dosar „Skoda”, în care au fost inculpaţi primarul Mihai Chirica, fostul primar Gheorghe Nichita, plus încă trei funcţionari din Primăria Iaşi. Petru Dumitru Tomorug, Doina Florescu şi Costică Eugen Chişcă.

Cei cinci au fost acuzaţi de abuz în serviciu, anchetatorii susţinând că aceştia ar fi dispus, în 2013, achiziţionarea de către Primărie a patru autoturisme Skoda deşi, la acea dată, restricţiile bugetare interziceau primăriilor astfel de contracte, cauzând un prejudiciu de o jumătate de milion de lei.

Procurorii DNA au trimis dosarul în instanţă abia la începutul lui 2021, avocaţii apărării au cerut şi obţinut strămutarea procesului la Bârlad, între timp s-a schimbat legislaţia, Curtea Constituţională redefinind, în mai 2022, termenii de prescripţie în ce priveşte speţele penale.

Drept urmare, prin Hotărârea nr.10/2023 s-a decis încetarea procesului penal împotriva celor cinci inculpaţi.

Articolul precedentDouă fete, lăsate „AMANET” în Mykonos pentru că au refuzat propunerile fraților Tate! Noi acuzații grave ies la iveală: detalii HALUCINANTE
Articolul următorPercheziţii în 6 judeţe şi Bucureşti la persoane bănuite de evaziune fiscală. Firme fantomă, folosite pentru operațiuni economice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.