Inițatorii Clubului de Presă semnalează opiniei publice interne și externe faptul că, în România, un nou act normativ, intitulat legea securității cibernetice, atentează în mod grav la libertatea de expresie. 

Obligând casele de presă din toate mediile, precum și ziariștii independenți sau membri ai unor redacții să raporteze în termen de 48 de ore orice incident electronic, incidentele nefiind definite în mod clar în actul normativ, și să pună dispoziția Serviciului Român de Informații dispozitivele respective, laptopuri, telefoane etc., sub sancțiuni extrem de severe, legea pune practic capăt confidențialității surselor de informare. Surse care nu mai pot fi astfel protejate așa cum este prevăzut în orice cod deontologic. 

Atragem atenția că acest act normativ este de natură să restrângă sever posibilitatea jurnaliștilor de a-i informa corect și promt pe cetățeni și, în consecință, atentatul îi vizează în egală măsură și pe aceștia din urmă. Pe de altă parte, un serviciu secret militarizat, SRI, dobândește o putere nemaiîntâlnită în niciun stat UE sau NATO.

Cerem Curții Constituționale ca, de urgență, să declare neconform cu Legea Fundamentală acest act normativ. Solicităm tuturor organizațiilor din România și din lume care luptă pentru libertatea presei să reacționeze.

Comitetul de Inițiativă al Clubului de Presă

Articolul precedentNicușor Dan, RECLAMAT la Parchet de ANI – Primarul Capitalei este acuzat de incompatibilitate și conflict de interese
Articolul următorCarmen Bejan, condamnată după crima din căminul Facultății de Medicină din Timișoara, a fost eliberată din închisoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.