Curtea Constituțională dă lovitura finală și publică motivarea deciziei privind termenele de prescripție. CCR spune că toate dosarele penale în care s-a depășit termenul general trebuie închise. Practic, decizia va duce la închiderea unor mari dosare de corupție cu protagoniști de rang înalt. Vorbim de dosarele din aprilie 2018 și până în prezent, mai 2022, în care s-au împlinit termenele de prescripție, dar la care procurorii veneau cu noi acte de procedură penală, iar anchetele erau reluate de la zero.

În motivarea hotărârii, CCR acuză tăcerea legiuitorului și lipsa lui de intervenție timp de 4 ani de zile. Mai spune și că prin inacțiune, Parlamentul în tot acest timp a generat un viciu de neconstituționalitate, iar legea și Codul penal a fost aplicat după bunul plac atunci când era vorba de termene de prescripție, potrivit Realitatea Plus.
 
Curtea Constituțională a publicat miercuri motivarea Deciziei nr. 358/2022, prin care a fost declarat neconsituțional articolul din Codul penal care prevederea întreruperea prescripției răspunderii penale. Judecătorii CCR arată, în motivarea publicată, că din 2018 și până la recenta reglementare prin OUG, nu au existat temei pentru întreruperea prescripției penale și, ca atare, în toate dosarele pe rol se vor aplica termenele originale de prescripție, adică de la consumarea faptei.

„Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale”, se arată în decizia CCR.

Astfel, timp de 4 ani, întreruperea prescripției penale nu a existat. Fiind vorba despre o normă de drept penal material, intervine instituția legii penale mai favorabile. Astfel, în toate dosarele aflate pe rol urmează să se constate că se aplică termenele originale de prescripție (de la consumarea faptei). Consecința va fi constatarea prescrierii faptelor, situație care împiedică tragerea la răspundere penală.

VEZI ȘI: Fost membru CSM: Motivarea deciziei CCR privind prescripția specială, Satan juridic

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here