ANALIZĂ | Klaus Vs. Iohannis. Același președinte, două abordări diferite. Cum trata Iohannis avizele CSM în 2018

De către Mihai Popa -February 22, 2020

Întrebat de ce a ignorat avizele negative ale procurorilor propuși, șeful statului a spus că acestea sunt „superficiale”. Interesant este că, acum doi ani, când Adina Florea, propusă de Tudorel Toader la șefia DNA, a primit tot aviz negativ, președintele a considerat că trebuie să țină cont de avizele procurorilor din CSM. Numirile Giorgianei Hosu la DIICOT și Gabrielei Scutea la Parchetul General au stârnit un val de revoltă în rândul magistraților și societății civile.

Klaus din 2020 diferit de Iohannis din 2018

Întrebat de ce a acceptat să le numească pe Hosu și pe Scutea în ciuda deciziilor CSM, președintele a spus că avizele au fost „superficiale”.

”Având în vedere că am avut, pe de o parte, propunerile ministrului, pe care le-am găsit foarte bine elaborate, foarte bine motivate și, de cealaltă parte, avizul CSM care mi s-a părut parțial destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de domnul ministru Predoiu și–am numit pe cei trei candidați în funcție”, a declarat Iohannis, joi, la scurt timp după ce a emis decretele de numire în funcție pentru șefii celor mai mari parchete din România.

Deși acum pare să fi trecut fără probleme peste avizul procurorilor din CSM, în 2018, lucrurile stăteau altfel. Pus în situația de a lua o decizie legată de numirea procurorului Adina Florea la șefia DNA, Iohannis s-a folosit de avizul negativ al CSM ca să refuze propunerea făcută, la acea dată, de ministrul Tudorel Toader din guvernul PSD. Ba chiar a spus că nu poate trece peste Consiliul Magistraturii.

,,România nu poate face pași înapoi împotriva corupției și nu voi accepta așa ceva. Pentru asta, DNA are nevoie, în fruntea sa, de o persoană independentă. Nu e posibil să facem pași înapoi, unde România înregistrase pași pozitivi. Avem un aviz negativ de la CSM care conține lucruri care trebuie să ne dea de gândit”, spunea Iohannis în octombrie 2018, pe tema numirii lui Florea.

Iohannis, chemat la proces

La scurt timp după numirea celor trei procurori, Asociația Inițiativa pentru Justiție (din care face parte și procurorul care a deschis dosarul 10 august), a anunțat că va cere în instanță anularea decretelor.

Asociația „Inițiativa pentru Justiție” subliniază că aceste numiri sunt rezultatul unei proceduri constant criticate de către organismele internaționale menționate și reprezintă un atac la adresa statului de drept”, se arată în comunicatul de presă al asociației.

Alte două organizații profesionale ale magistraților au transmis poziții dure față de decizia președintelui de a-i numi pe cei doi procurori. Asociațiile au cerut schimbarea procedurii de numire și au criticat ignorarea avizului CSM.

Cum au motivat procurorii CSM avizele negative

Scutea și Hosu au fost aspru criticate de procurorii din CSM, în documentele prin care aceștia și-au motivate avizele negative.

Prin modul de răspuns la întrebările adresate de membrii Secției pentru procurori, de multe ori aluziv, ambiguu, ezitant și bazat pe retorică excesivă, candidata a a demonstrat că nu deține capacitatea de sinteză și nici capacitatea de punere în practică a obiectivelor ce par, astfel, asumate doar declarativ în cuprinsul proiectului scris”, se arată în motivarea deciziei în cazul Gabrielei Scutea.

”Doamna procuror (Giorgiana Hosu – n.r.) nu este conectată la realitățile instituționale europene, concluzie ce se poate extrage din răspunsul acesteia referitor la operaționalizarea Parchetului European.  (…) Nu a demonstrat capacitatea de asumare a responsabilității, de gestionare corespunzătoare a situațiilor de criză, inclusiv pe planul comunicării, Secția pentru procurori a CSM va aviza negativ propunerea ministrului justiției a doamnei procuror Elena Giorgiana Hosu în funcția de procuror-șef DIICOT”, se mai arată în motivarea procurorilor CSM.

Potrivit unor surse, Hosu și Scutea au fost avizate negativ cu 4-2. La scurt timp, ministrul Cătălin Predoiu i-a trimis o scrisoare lui Klaus Iohannis în care l-a anunțat că își menține propunerile și a criticat motivele expuse de CSM care au dus la emiterea unor avize negative.

Sursă foto: Facebook