Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că prevederile din PNRR sunt corecte și că pensiile speciale nu pot depăși salariile în  plată, fiindcă acest lucru nu este moral.

“Ministerul Justiției respectă dreptul la liberă exprimare al magistraților, dar pornește de la premisa ca dialogul este soluția rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul. Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depășească salariul este unul moral. Societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu.

Proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, ca minister de linie. Prin urmare, analiza de oportunitate, armonizarea prevederilor proiectului pentru toate categoriile profesionale, consultările cu reprezentanții profesiilor vizate (inclusiv cele din domeniul justiției) sunt pași prealabili parcurși de Ministerul Muncii în vederea obținerii unei soluții agregate și materializate în proiectul de lege menționat.

Ministerul Justiției subliniază necesitatea identificării unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public.

MJ își reafirmă deschiderea către colaborare și dialog constructiv cu CSM pe orice temă privind sistemului judiciar” a declarat Alina Gorghiu, ministrul justiției.

Articolul precedentOana Zăvoranu, în fața instanței. Vedeta este acuzată că l-a șantajat pe managerul spitalului Colțea
Articolul următorProtest la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Curtea de Apel: Suspendare pe perioadă nelimitată a activității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.