Un student din anul IV la Universitatea din București scoate la lumină abuzurile decanului Facultății de Drept, Răzvan Dincă, dar și pregătirea acestuia în domeniu. „Am scris aceste rânduri pentru a arăta că domnul decan nu este cine pare a fi, că acuzațiile de fraudă au în spate acuzații neprobate, tehnici de supraveghere ilegale, presiuni, amenințări și multă ură. Am arătat că inclusiv domnul decan dă examene inumane, până la 2 dimineața, cu grile nelimitate și cu unica râvnă de a pica pe toată lumea”, dezvăluie studentul.

O scrisoare aparținând unui student din anul IV al Facultății de Drept a fost publicată de site-ul clujust.ro. În ea, tânărul, a cărui identitate nu este făcută publică, dezvăluie o serie de abuzuri pe care, spune el, le practică însuși decanul facultății, Răzvan Dincă. Scrisoarea vine la scurt timp după apariția în presă a scandalului privind posibila exmatriculare a celor 49 de studenți, ca urmare a unei posibile fraudare a examenelor. 

”Sunt student în anul IV, seria a II-a, la Facultatea de Drept a Universității din București și sunt extrem de indignat de abuzurile domnului decan prof. universitar doctor Răzvan Dincă, care deja au luat o dimensiune exacerbată și despotică, ce nu fac cinste nici comunității noastre juridice, nici profesorilor, nici colegilor studenți.

Anul trecut, când eram în anul 3, am făcut cu domnul decan disciplina Drept civil. Succesiuni și liberalități. Fiind în semestrul al doilea și cu cursuri online, domnul decan ne-a dat un examen cu grile nelimitate, unde nota se obținea în funcție de nota studentului care a făcut cele mai multe grile corecte. Așadar, se poate observa că examenul a devenit un pur loz în plic, nu o evaluare obiectivă care să testeze cunoștințele studenților. Apoi, a urmat proba orală, în care domnul decan nu a făcut nicio planificare și ne-a ținut în google meet până la 2 dimineață doua zi. Mulți colegi ai mei au picat examenul din cauza stresului și e epuizării psihice și fizice la care au fost supuși. Unei colege i-a explodat o venă la ochiul drept, semn pe care =l are și în zi de azi. Tensiunea a fost imensă. Decanul a modificat tipul examenului fără ca nici măcar să se consulte cu studenții, deși codul studenților îl obligă să facă acest lucru. Scopul practicii a fost acela de a ne face să nu copiem, dar s-a transformat într-un supliciu greu de suferit care a continuat, în oglindă,  la examenele de Contracte speciale și Dreptul proprietății intelectuale. Declarația mea poate fi confirmată de orice student al Facultății de Drept care a făcut cel puțin una  dintre materii cu domnul decan pe perioada pandemiei. Deși am sesizat rectorul Universității cu privire la aceste practici abuzive, acesta nu a luat nicio măsură.

De când este decan, domnul Dincă urmărește să tripleze taxele studenților, prima încercare având-o în martie 2020, în plină pandemie de Covid (https://www.stiripesurse.ro/taxele-de-studiu-ar-putea-exploda-la-universitatea-bucuresti-in-plina-pandemie-decizia-se-ia-pe-repede-inainte_1440430.htm). Atunci, a vrut să ridice taxele la licență la 5000 lei și pe cele la doctorat la 22.000 lei. Este enorm! Acum, colegii reprezentanți din consiliul profesoral ne-au spus că decanul  dorește din nou să propună majorări de taxe. Mama mea a intrat în șomaj tehnic din cauza pandemiei iar tata este cu pensie de handicap grad 2. Dacă nu voi intra la buget la master, nu îmi permit să plătesc 10.000 lei/an un master la Drept UniBuc. Cred că, în situația mea, sunt mulți alți studenți care au trecut cu greu prin această pandemie. Domnului decan nu-i pasă de studenți, de părinții lor, ci îi pasă, în mod cinic, doar de bani. Unde este umanitatea care trebuie să călăuzească viața și carierea unui jurist, asemenea cum ne-au învățat profesorii noștri în anul I al Facultății?

Cât despre scandalul cu așa-zisa fraudă de la anul I, domnul decan își încalcă propriul regulament, care spune că doar profesorul examinator  sau administratorul sistemului electronic prin care se desfășoară examenul pot constata și sesiza frauda (art. 31, alin. 3 și 3.1 –https://drept.unibuc.ro/dyn_doc/despre-noi/Regulament%2021.10.2020.pdf). Cu toate acestea, decanul a preferat să încalce regulamentul, să  obțină în mod fraudulos conversații private care nu pot fi certificate ca autentice și să-și întemeieze acuzațiile pe simple suspiciuni și bănuieli. Domnul decan s-a dezis complet de principii elementare  de drept precum actor incumbit probatio –cel care face o  acuzație  trebuie să o dovedească- sau in dubio pro reo – orice îndoială a acuzatorului profită cel acuzat-. Faptul că domnul decan a preferat să apeleze la o metodă inchizitorială și de oprobiu asupra propriilor studenți, prezumați nevinovați până la o rămânere definitivă a unei sancțiuni, dovedește stângăcia acestuia în a aplica chiar principiile pe care le predă. Faptul că domnul decan apelează mereu la studenți pentru a afla discuții private dintre aceștia, pe care ulterior le trunchiază și le folosește în scop de șantaj, ne aduce aminte de practici ale regimurilor de tristă amintire comuniste și fasciste.

Referindu-mă la profesionalismul pedagogic al domnului decan, trebuie spus că, în cursul dumnealui de contracte speciale de la editura Universul Juridic (2013), apar frecvent greșeli prin care confundă (încurcă) părțile în contracte, ceea ce creează o adevărată dificultate în a-i citi cartea. Aceleași greșeli, spun colegii care au făcut cu dumnealui, le face și la prelegerea de la curs. Dacă un astfel de om, cu greșeli în cursul universitar, este decanul Facultății de Drept, ce pretenții poate avea de la mai vulnerabilii colegi de anul I?!

Personal, consider că toată această atitudine ostilă, barbară și apoteotică împotriva studenților și a unor profesori a distrus prestigiul Facultății de Drept și a spulberat dorința generației mele de a mai dori să continue studiile la această facultate. Tot ceea ce ne dorim este să scăpăm cât mai repede de toată această umilință, teroare și dublă măsură la care suntem supuși zilnic, cu preponderență de când a început școala în format online. Dacă pentru unii a fost o perioadă de reculegere și cooperare, pentru noi, studenții Facultății de Drept, a fost un chin pe care nu-l mai putem îndura. În fiecare zi suntem văzuți ca nișe infractori, examenele au devenit inumane, doar din dorința de a se preveni așa-zisa fraudă. Problema este că nu mai avem timp nici măcar să citim subiectele, cu atât mai puțin să le rezolvăm. Profesorii sunt puși de domnul decan să ne amenințe în permanență cu exmatricularea și au devenit atât de absurzi încât ne obligă să ne plimbăm cu laptopul prin cameră ca să vadă că suntem singuri sau să stăm nemișcați în timpul evaluării ori chiar să ne uităm numai în ecranul calculatorului. Dacă ne cade curentul electric, nu avem voie să ne reconectăm, suntem direct trecuți absenți. Nimeni nu ne înțelege, nimeni nu ne întreabă cum ne simțim, nimănui dintre profesori nu-i pasă de noi și cum depășim această perioadă. Singurul lucru de care le pasă este să ne ia banii de taxe și să ne facă infractori. Nu știu cu ce le-am greșit, dar se comportă cu noi ca cu ultimii oameni de pe Pământ. 

Am scris aceste rânduri pentru a arăta că domnul decan nu este cine pare a fi, că acuzațiile de fraudă au în spate acuzații neprobate, tehnici de supraveghere ilegale, presiuni, amenințări și multă ură. Am arătat că inclusiv domnul decan dă examene inumane, până la 2 dimineața, cu grile nelimitate și cu unica râvnă de a pica pe toată lumea.

Nici eu și nici colegii mei mai mici nu suntem niște infractori. Vrem să fim auziți, să fim salvați din acest calvar numit Facultatea de Drept!

Cu speranță în viitor,

Un Student în Anul IV, Seria a II-a”

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here