Au apărut noi imagini noi de la crima de la Brăila, care a zguduit, încă o dată, încrederea românilor în apelul de urgență la 112. Atenție, vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoțional. Camerele de supraveghere din curtea casei au surprins ultimele momente cu ucigașul. În imagini se observă cum acesta încerca să intre în locuință înarmat cu un cuțit. Din toate informațiile care au apărut până acum, polițiștii au făcut gafe peste gafe, iar șefii de la București vor să afle dacă au acționat sau nu corect. 

În imaginile surprinse pe camere se vede cum agresorul umblă cu cuțitul în mână prin curte. Încearcă să deschidă ușa casei, dar nu reușește, așa că sparge un geam și se rănește la mână. Pe jos au rămas urme de sânge, care puteau fi observate de polițiștii ajunși la adresă. Aceștia nu au intrat însă în curte pentru că poarta era încuiată.

După ce femeia de 44 de ani a fost găsită într-o baltă de sânge, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție din Brăila au transmis că în urma apelului la 112, s-au făcut cercetări serioase. Declarațiile lor sunt contrazise, însă, de vecinii victimei, care spun că tragedia ar fi putut fi prevenită.

”Ea a fugit din curte, a luat-o pe uliță, a ajuns până la jumătatea străzii, dar el a ajuns-o din urmă, cu bicicleta, și a adus-o înapoi. Polițiștii au bătut în poartă, dar nu a răspuns nimeni și au plecat.” a povestit un vecin al victimei.

Din anul 2020, oamenii legii au dreptul de a intra într-o locuință dacă există suspiciuni că în interior poate avea loc o faptă gravă. Astfel că șefii Poliției Române au trimis la Brăila o echipă de control pentru a verifica modul în care au acționat agenții în acest caz.

Potrivit presei, ucigașul a mai fost condamnat în trecut pentru tentativă de omor. El trebuia să stea în închisoare până în august 2025, spun jurnaliștii, însă a fost eliberat condiționat. 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentMotivele pentru care Radu Mazăre a fost eliberat din închisoare. A făcut un curs de calificare ca îngrijitor de spaţii verzi
Articolul următorCazul Vlad Pascu: A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.