Procurorii DIICOT au lovit dur industria cinematografică din România. Într-un dosar instrumentat de Direcție apar nume grele, printre care chiar acționarul majoritar al companiei Castel Film, Vlad Păunescu. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013-2015, peste 100 de persoane dar și casele de film Pro Cinema și Castel Film ar fi obținut finanțări de la Centrul Național al Cinematografiei, prin firme fantomă, pentru a-și reduce TVA-ul. Prejudiciul total se ridică la peste 2 milioane de euro. Procurorii au instituit sechestru. 

Mai mulți regizori și producători de film au fost vizitați, luni, încă de la prima oră, de polițiști de la combaterea crimei organizate care le-au prezentat acestora un mandat de aducere în baza căruia cei vizați au fost aduși la sediul DIICOT pentru a fi audiați într-un dosar penal.

Procurorii Direcției i-au înștiințat pe suspecții din dosar că li s-a instituit și măsura sechestrului în limita sumelor care sunt considerate drept prejudiciu în sarcina fiecăruia. Procurorii efectuează cercetări față de un număr de 100 de persoane fizice și juridice într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

În perioada 2013-2015, mai multe societăți comerciale au înregistrat în contabilitate și au declarat fiscal mai multe achiziții de servicii și bunuri de la societăți comerciale ce aveau comportament specific societăților fantomă (nu funcționau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificați administratorii acestora, aceleași persoane aveau diferite calități în cadrul societăților, nu au depus sau au depus doar în parte declarațiile fiscale, aveau asociați persoane cetățeni străini ce nu au putut fi identificați pe teritoriul României, etc).

O parte din membrii grupului infracțional figurau ca asociați sau administratori în cadrul mai multor societăți comerciale, dintre cele implicate în activitatea infracțională. De asemenea, facturile emise și supuse controlului de către organele fiscale aveau același tipar, le lipseau mențiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat și vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societățile prestatoare.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 9.970.344 lei.

Acuzații grave asupra acționarului majoritar al companiei Castel Film, Vlad Păunescu. Ce au descoperit procurorii DIICOT

Potrivit newsonline.ro, procurorii DIICOT au pus sub acuzare multe nume importante din industria filmului de la noi din țară în acest dosar.

Printre cei cărora li s-au adus la cunoștință acuzațiile se află chiar acționarul majoritar al companiei Castel FIlm, Vlad Păunescu, și producătorul de film Ada Solomon.

În cauză ar fi vorba de fapte de evaziune fiscală și spălare de bani, în sensul că industria filmului și-a dedus cheltuieli prin folosirea de firme fantomă. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentLiviu Dragnea, termen în dosarul vizitei în SUA
Articolul următorFostul primar de Iaşi, Gheorghe Nichita, eliberat din închisoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.