O grupare de traficanți de droguri a fost destructurată de oamenii legii, după mai multe percheziții care au avut loc în București și Ilfov. În așa numita operațiune „Podul”, polițiștii l-au prins în flagrant pe liderul grupării, în timp ce încerca să vândă heroină. Potrivit unor surse, unul din suspecți a murit de supradoză în timpul cercetărilor, la percheziții fiind găsite persoane care au declarat ca sunt consumatori de heroină de peste 25 de ani.

Zece percheziții au fost efectuate în București și Ilfov pentru destructurarea unei importante grupări specializată în trafic de heroină. Liderul grupării a fost surprins în flagrant delict, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 100 de grame de heroină de puritate ridicată.

„La data de 17 februarie 2021, polițiștii antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au surprins în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 100 de grame de heroină cu puritate ridicată către alte două persoane. În urma controalelor corporale efectuate asupra persoanelor în cauză și a autoturismelor utilizate de acestea, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, aproximativ 2 grame de heroină și 38.000 de lei. Ulterior activității de prindere în flagrant delict, au fost efectuate 10 percheziții domiciliare la membrii grupării infracționale organizate, fiind ridicate aproximativ 40 de grame de heroină, două pistoale, 4 cartușe, arme albe, 10 telefoane mobile, cartele SIM și carduri bancare”, se arată în comunicatul Inspectoratului General al Poliției Române.

Investigațiile în cauză s-au derulat în perioada 2019-2021, fiind cercetată activitatea infracțională a unei grupări infracționale specializate în traficul intern și consumul de droguri de mare risc, respectiv heroină, în București și Ilfov.
 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentIoan Niculae s-a predat polițiștilor pe Aeroportul Henri Coandă
Articolul următorVideo: O căruță și un autovehicul confiscate după ce au transportat și aruncat gunoaie pe domeniul public

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.