Ieri dimineaţă, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au descins în 30 de locaţii din Prahova şi din Dâmboviţa, pentru destructurarea unei grupări infracționale implicate în comiterea infracţiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.

Potrivit unor surse judiciare, 27 de descinderi au fost efectuate în Prahova, celelate trei având loc în Dâmboviţa.
De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova am aflat că perchezițiile au avut loc atât la sediul unei societăți comerciale, cât și la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor penale amintite mai sus.
Motivul descinderilor a fost explicat de către reprezentanţii poliţiei prahovene într-un comunicat de presă, în care se precizează:

„Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie și decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestora, persoanele bănuite ar fi solicitat acordarea indemnizației de sprijin, cauzată de întreruperea activității ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.
În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată.

Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe, precum și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă”.
Cine ar fi fost partea păgubită în urma activităţilor infracţionale ale persoanelor bănuite, dacă nu interveneau la timp oamenii legii? O spun tot reprezentanţii poliţiei prahovene:

„Prin activitatea organelor de cercetare penală s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Prahova”.
În prezent, cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, 44 de persoane fiind conduse, cu mandat, la audieri, la sediul IPJ Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentLiviu Dragnea va fi pus de DNA sub acuzare, în dosarul vizitei în SUA, la Donald Trump
Articolul următorNicuşor Constantinescu, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, într-un nou dosar. Prejudiciul  depăşeşte 5,5 milioane de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.