DIICOT şi Poliţia Română desfăşoară miercuri 230 de percheziţii în cadrul a 40 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de persoane şi de minori, trafic de droguri, pornografie infantilă şi criminalitate informatică. Peste 200 de persoane urmează să fie duse la audieri. 

”Astăzi, în cadrul unei operaţiuni de amploare, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Poliţia Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 40 de  acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, trafic de droguri, pornografie infantilă şi  criminalitate informatică”, anunţă DIICOT.
În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional,  vor fi puse  în executare peste 230 de mandate de percheziţie domiciliară şi 223 mandate de aducere.

”Percheziţiile care vor fi efectuate au scopul  obţinerii de probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în săvârşirea de infracţiuni asociate criminalităţii organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor”, precizează DIICOT.
În anul 2024,  în care DIICOT marchează 20 de ani de activitate, campania începută acum şase ani sub denumirea generică „ Ziua Z”, reiterează angajamentul ferm al instituţiei în prevenirea şi combaterea  formelor grave de criminalitate. 

În acest sens, între 1 ianuarie –   3 aprilie 2024, au fost întocmite 544 de rechizitorii şi au fost încheiate 103 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind trimişi în faţa instanţei 1186 inculpaţi, dintre care 489 în stare de arest preventiv.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentAcuzații grave la adresa șefului ANPC Horia Constantinescu. Șefa unei agenții de turism: M-a întrebat ce vreau ca să tac din gură
Articolul următorDecizie definitivă: Dănuț Lupu, eliberat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.