Polițiștii maramureşeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 10 octombrie, au fost angrenați 99 de polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

Astfel, la nivelul județului Maramureş, au fost executate 33 acțiuni punctuale în care au fost verificate 105 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și au fost legitimate 656 de persoane.

Au fost verificate şi 18 mijloace de transport, din care 13 mijloace de transport public în comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, pentru fapte de natură economică în context COVID 19 şi la Legea 61/1991 în context COVID 19. 

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentFOTO | 7.500 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord a României
Articolul următorValidarea mandatului lui Clotilde Armand, amânată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.