Un agent de poliţie din Giurgiu, acuzat că a luat mită de 20 de ori, a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, a anunţat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (20 de acte materiale), trafic de influenţă şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nedestinate publicităţii (trei acte materiale).

„În cauză, cercetările (…) au stabilit faptul că, în perioada 2021-2022, poliţistul a pretins şi primit sume de bani şi foloase (material lemnos – cherestea pentru construcţii şi lemne de foc) de la administratorii unor societăţi comerciale cu sediul în judeţul Giurgiu, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi efectuarea controalelor periodice la depozitele societăţilor. În acest context, acesta a divulgat unui număr de trei administratori de firmă informaţii despre care a luat cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu, cu privire la controalele pe care urma să le execute în perioada următoare”, se arată într-un comunicat transmis de DGA.

Conform aceleiaşi surse, în perioada martie-aprilie 2021, inculpatul a pretins şi primit de la un administrator de firmă foloase cu titlu gratuit (doi metri cubi de cherestea), pentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor din cadrul Gărzii Forestiere, în scopul de a urgenţă acordarea avizului de funcţionare pentru depozitul deschis de societate în judeţul Giurgiu.

DGA mai menţionează că, în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe un de-al doilea inculpat, respectiv administratorul de societate comercială, la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentFRAȚII TATE AU FOST REȚINUȚI DIN NOU
Articolul următorIUBITA SOCIOLOGULUI ALFRED BULAI, AUDIATĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.